Confidenţialitate


Liderii Parlamentului European cer Comisiei Europene înghețarea aprobării PNRR-ului Poloniei | AUDIO


Parlamentul European

Liderii celor mai mari grupuri politice din Parlamentul European cer Comisiei Europene să înghețe aprobarea Planului de Redresare Economică și Reziliență al Poloniei. Decizia are legătură cu refuzul Varșoviei de a desființa noua Cameră disciplinară pentru judecători din cadrul Curţii Supreme Poloneze.

Refuzul Poloniei de a desființa instanța despre care Uniunea Europeană spune că poate sancționa discreționar magistrații incomozi, produce efecte în lanț.

Mai întâi, Curtea de Justiţie a Uniunii a decis în vară că Polonia trebuie să suspende imediat activităţile acestei camere, dar Guvernul de la Varșovia nu a respectat verdictul.

Apoi, Curtea a emis o nouă hotărâre prin care a sancționat Polonia cu o amendă de un milion de euro pe zi.

Acum, grupurile politice din Legislativul Comunitar – Popular, Socialist Democrat, Liberal, Verzii şi Stânga Unită, ce reprezintă împreună mai mult de trei sferturi din eurodeputaţi, susţin în scrisoarea trimisă Comisiei că nu mai pot avea încredere în guvernul naţionalist polonez.

Polonia ar putea primi prin Planul de redresare post criză sanitară peste 36 de miliarde de euro.

„Cerem Comisiei, ca gardian al Tratatelor, să se abţină de la aprobarea planului de redresare polonez până când toate condiţiile din Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă sunt întrunite”, notează aceste grupuri politice în scrisoare ce continuă îndelungata dispută dintre instituţiile europene şi guvernul conservator de la Varşovia pe tema statului de drept.

Guvernul de la Varşovia a promis că va dizolva contestata instanță disciplinară, dar în cadrul unor reforme mai largi. Premierul polonez Matusz Morawiecki a acuzat un „şantaj” din partea instituţiilor europene şi consideră că unele dintre acestea „îşi atribuie dreptul de a decide asupra unor competenţe care nu le-au fost transferate”.

Sursa foto: Pixabay

Citește și: Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2022 este de aproximativ 170 de miliarde de euro

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Mai multe persoane, evaluate medical

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?

Proteste în Cehia față de reforma finanțării Radio-TV. Cum sunt finanțate posturile publice în Europa | AUDIO

Gală caritabilă la Ateneul Român, organizată de Fundația Regală Margareta a României pentru tinerii artiști | AUDIO

Administrația Trump l-ar vrea pe Viktor Orbán secretar general al ONU. Rusia și China ar susține propunerea |…

Ce se întâmplă cu inflația, euro și prețurile locuințelor în următorul an. Estimările analiștilor CFA România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează