Confidenţialitate

Les Elephants Bizarres, la Europa FM Live pe Plajă 2019 – VIDEO LIVE

Trupa Les Elephants Bizarres este acum pe scena Europa FM Live pe Plajă 2019.

Formaţia de indie-pop-rock Les Elephants Bizarres este completată din 2014 de Enver Mamut şi Tudor Amarandei, care s-au alăturat formulei iniţiale a trupei, cu Ştefan – vocal, Claudiu – tobe şi Mihai – bass.

Dacă în 2007 Les Elephants Bizarres s-a format din „dorinţa de a completa scena muzicală din Sibiu cu elemente de rock modern, rezultând un gen muzical alternativ, ale cărui influenţe principale vin din grunge, punk, desert rock”, între timp a devenit un adevărat fenomen.

2016 a fost anul care le-a adus notorietate, însemnând prezenţa la festivaluri importante din țară, lansarea piesei “Roșu Neon“, dar și invitația de a deschide concertul trupei Maroon 5 de la București. Sfârșitul de an a însemnat un al doilea single ce anunța noul album, “Shivers” fiind prezentat publicului la sfârșitul lunii noiembrie.

Cel de-al treilea album Les Elephants Bizarres, “SEEN”, s-a lansat pe 1 martie 2017, în tandem cu cel de-al treilea single, “Eu cu tine și cealaltă fată”.

În iunie 2017, trupa a scos, ca în fiecare an, un single cu videoclip care să însoțească fanii în zilele toride de vară. “Vocile mării” s-a auzit toată vara la radiouri și pe plaje.

În 2018 trupa a revenit cu un single ce a schimbat puțin direcția cu care elefanții își obișnuiseră fanii – “Something in Your Eyes” – o piesă cu tente electro mult mai accentuate, o colaborare cu rapper-ul american, Kent Archie.

Anul 2019 a venit cu o altă lansare, “Skywalker”, o piesă ce continuă seria începută cu “Something In Your Eyes”, cu versuri în limba engleză și linii dreamy.

În exclusivitate la Europa FM, Les Elephants Bizarres a lansat piesa ”Inima la soare”, la finalul întâlnirii cu Ștefan Leonte în ediția specială Clubul de Seară dedicată Europa FM Live pe Plajă 2019.

La Europa FM Live pe Plajă 2019 – ROCK NIGHT vor mai urca pe scenă: Toulouse Lautrec, The Mono Jacks, VAMA, byron şi Grimus, după ce au fost live trupele Gramofone şi Alex & The Fat Penguins.

Dincolo de programul anunțat pe www.livepeplaja.ro, fiecare zi va rezerva și mai multe surprize pentru participanții la Europa FM Live pe Plajă. Pe lângă invitații anunțați, Europa FM a pregătit și pentru această seară o mulțime de suprize pentru cei care sunt pe plaja dintre Venus și Saturn.

Simpa Trans oferă transport GRATUIT pe ruta Vama Veche – Europa FM Live pe Plajă joi, între orele 16:00 – 20.00, și retur de la Europa FM Live pe Plajă 2019 către Vama Veche între orele 24:00 – 02:00.

Autobuzele Europa FM Live pe Plajă de la Simpa Trans circulă din 40 în 40 de minute joi, 8 august.

În Vama Veche plecarea se face din stația de autobuze, iar la scena Europa FM Live pe Plajăacestea opresc în apropierea zonei de spectacol. Accesul în fiecare autobuz este GRATUIT în limita locurilor disponibile. Autobuzele Europa FM Live pe Plajă de la Simpa Trans urmează traseul obișnuit al curselor dintre stațiunile din sudul litoralului.

Autobuzele Europa FM Live pe Plajă de la Simpa Trans vor circula și vineri și sâmbătă după traseul anunțat pe europafm.ro.

Pe pagina de Facebook Radio Europa FM, puteți urmări transmisiunile speciale de la concertul Europa FM Live Pe Plajă.

Concertul integral poate fi urmărit pe canalul de YouTube Europa FM şi pe europafm.ro. Transmisiunea va fi în format full HD, realizată cu ajutorul a șase camere.

https://www.facebook.com/europafmromania/videos/364362860903372/?__xts__%5B0%5D=68.ARAGGuUyV8Q4WOmSkkj428W76IpCIbf4pIo70lNHBGwOEIqcSCvFU99EYYepKHCxAt01VrazMFSXiGMJR1lByIyWv7QzQqcVYVUYbHElgQGzHjSME-hNCMqgdrQr7anOo1QGBLSHUulPEL52WTL77UpPds9dvqSqNblqZcanve9zCmB67pxJIMqGYo_piG_MsdTMMyzirOSHov8N-QyLO-hQ5OGrtuPWqqj9-0eRlswWtVSaE3YeGZt76VsiN7MmsQXF-NzkzM4IlSOolwsmIPRagXPoJvghbaJdVREyPIO5DW9hwfWErEdi9pThs3LV7pLATWJJrrmvEHsGkkJo0ehivuKo1WTCLGM9k8mwPL_MMqCYnJKgoRi3h6R8Y_Y0ciMg8VBoiFmmex2W_e34i3m9&__tn__=-R0.g