Confidenţialitate


Legislația UE privind combaterea violenței împotriva femeilor intră în vigoare joi, 13 iunie


Legislația UE privind combaterea violenței împotriva femeilor intră în vigoare joi, 13 iunie

Una din trei femei din cele peste 200 de milioane de femei din întreaga Uniune Europeană este victima violenței și a violenței domestice. Joi, 13 iunie 2024, intră în vigoare legislația Uniunii Europene privind combaterea violenței împotriva femeilor.

„Noile norme sunt decisive împotriva violenței de gen și interzic mutilarea genitală a femeilor, căsătoriile forțate și cele mai răspândite forme de violență cibernetică, precum partajarea neconsimțită de imagini intime (inclusiv deepfake-uri), urmărirea cibernetică și hărțuirea cibernetică (inclusiv exhibiționismul cibernetic).

Violența cibernetică este o problemă urgentă care trebuie abordată, având în vedere răspândirea exponențială și impactul dramatic al violenței online. Noile norme ale UE vor ajuta victimele violenței cibernetice din statele membre care nu au incriminat încă aceste acte”, transmite Comisia Europeană.

Vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență – Věra Jourová: „Violența online este o violență reală, iar violența împotriva femeilor este o problemă în fiecare minut”

„Pentru prima dată, incriminăm violența cibernetică pe criterii de gen, cum ar fi partajarea neconsimțită de imagini intime, inclusiv „deepfake”-uri, care este un coșmar pentru multe femei. Acest tip de violență este adesea motivul pentru care femeile părăsesc viața publică. Violența online este o violență reală, iar violența împotriva femeilor este o problemă în fiecare minut”, a declarat vicepreședinta pentru valori și transparență – Věra Jourová.

Helena Dalli, comisara pentru egalitate: „Acesta este un pas important în direcția eradicării violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”

„Această directivă oferă un răspuns detaliat la o problemă generalizată. Ea abordează prevenirea violenței bazate pe gen, protecția și sprijinirea victimelor, precum și pedepsirea adecvată a făptașilor. Acesta este un pas important în direcția eradicării violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, a adăugat Helena Dalli, comisara pentru egalitate.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cei acuzați de violență domestică vor fi monitorizați, în 18 județe, prin brățări electronice. Măsura se aplică de la 1 octombrie 2024 | AUDIO


Ultimele stiri
Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…