Confidenţialitate


Legile Justiţiei: PNL cere CCR să consulte Comisia de la Veneţia


Legile Justiţiei: PNL cere CCR să consulte Comisia de la Veneţia

Într-o scrisoare trimisă preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, liberalii solicită sesizarea Comisiei de la Veneţia înainte de a se pronunţa asupra sesizărilor primite pe tema Legilor Justiţiei.

“Considerăm că, acum când sunt deduse judecăţii sesizări a căror soluţionare este vitală pentru deplina respectare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în vederea realizării depline a rolului conferit Onoratei Curţi de Constituţia României şi de lege, precum şi pentru consolidarea democraţiei româneşti, este necesar să obţineţi un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, punct de vedere care va constitui un element de sprijin al activităţii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale”, se arată în document.

PNL aminteşte că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, la rândul său, temeiuri de neconstituţionalitate.

“Avem încredere că temeiurile de neconstituţionalitate identificate atât de PNL prin experţii săi, cât şi de ÎCCJ, constituie argumente solide pentru invalidarea proiectelor menţionate”, se mai notează în comunicat.

Potrivit PNL, modificările aduse Legilor Justiţiei reprezintă un “atac direct la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, realizat printr-o încălcare flagrantă a principiului colaborării loiale între autorităţile statului şi prin nesocotirea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor”.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)