Confidenţialitate


Legea texană a avortului îi divizează pe americani


Legea texană a avortului îi divizează pe americani

O lege recent intrată în vigoare în statul american Texas interzice întreruperile voluntare de sarcină, chiar şi în cazul violului şi incestului.

Textul îi divizează pe cetățenii SUA.

„Este neconstituţională”, au reclamat adversarii iniţiativei, care au declanşat proteste de stradă.

Mai multe vedete au denunțat legea.

“După interzicerea extremă a avortului în Texas şi numărul record de state care au adoptat restricţii privind avortul în acest an, trebuie să luptăm pentru libertatea tuturor persoanelor în domeniul reproducerii umane”, a continuat cântăreaţa americană, devenită celebră datorită piesei “Girls Just Want to Have Fun”, care a distribuit pe contul ei, la fel ca una dintre colegele ei de breaslă, cântăreaţa Pink, şi actriţele Kerry Washington şi Eva Longoria, un mesaj publicat de Planned Parenthood, una dintre principalele asociaţii de planning familial din Statele Unite.

Preşedintele SUA a contestat legea încă înainte de apariţie, motivând că femeile au dreptul să aleagă.

Joe Biden a denunţat, totodată, încurajarea “pernicioasă” a delaţiunii în Texas.

„Dumneavoastră nu aţi aşteptat vreodată un copil. Aceasta este o alegere a femeilor. Preşedintele vrea să protejeze alegerea şi dreptul femeilor”, i-a răspuns Jen Psaki, purtătoare de cuvânt de la Casa Albă, unui reporter care a insistat cu întrebarea de ce Joe Biden susţine dreptul la avort, deşi credinţa sa creştină consideră că aşa ceva este greşit din punct de vedere moral.

Curtea Supremă a SUA a respins, miercuri, cererea de a bloca legea adoptată în Texas privind interzicerea avortului după a şasea săptămână de sarcină, fiind o lovitură majoră dată drepturilor la avort. Judecătorii au respins cererea cu cinci voturi pentru şi patru împotrivă, în timp ce litigiile privind această lege continuă şi contestă constituţionalitatea acesteia.

Noua lege din Texas interzice avortul după ce au fost detectate bătăile de inimă ale embrionului, adică după circa şase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor nu ştiu că sunt gravide. Este prevăzută o singură excepţie, în cazul unei urgenţe medicale.

Alte 12 state americane au adoptate legi similare, dar toate au fost invalidate în justiţie, în timp ce, în cazul Texasului, Curtea Supremă federală a refuzat să blocheze legea.

Legislaţia din acest mare stat din sud se distinge de asemenea şi prin faptul că nu autorităţile trebuie să aibă grijă de respectarea măsurii, ci cetăţenii, care sunt încurajaţi să depună plângere civilă împotriva organizaţiilor sau persoanelor care ar ajuta femeile să avorteze.

Textul prevede de asemenea că cei care depun plângere ar primi cel puţin 10.000 de dolari drept “compensaţie” în caz de condamnare, criticii spunând că este vorba de fapt de o “primă de delaţiune”.


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO