Confidenţialitate


Legea Nordis, discutată în ședința Camerei Deputaților. Votul final este programat pentru miercuri | AUDIO


Legea Nordis, discutată în ședința Camerei Deputaților. Votul final este programat pentru miercuri | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Legea Nordis a fost dezbătută azi în Camera Deputaților. Este legea care limitează avansul imobiliar și prevede clar că banii nu pot fi folosiți de dezvoltatorii imobiliari decât pentru ridicarea construcției. Legea a fost pusă pe ordinea de zi de PNL, după ce PSD și AUR l-au chemat pe premierul Ilie Bolojan la explicații în Parlament pe subiectul recalibrării trupelor americane în România. Proiectul a fost adoptat de Senat în luna aprilie, iar deputații vor da votul final miercuri.

Florin Roman, deputat PNL: „Procentul din prețul total pe care dezvoltatorul imobiliar îl poate solicita ca avans este limitat în funcție de stadiul construcției”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Procentul din prețul total pe care dezvoltatorul imobiliar îl poate solicita ca avans este limitat în funcție de stadiul construcției: 15% la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, promisiunii de cumpărare-promisiuni bilaterale; 25% la finalizarea structurii de rezistență; 25% la finalizarea lucrărilor de instalații. Sumele achitate de cumpărător ca avans în cadrul promisiunii se depun într-un cont bancar deschis pe numele dezvoltatorului imobiliar, în orice monedă, și pot fi cheltuite de acesta numai în scopul dezvoltării imobiliare”, a declarat Florin Roman.

Legea a apărut după investigația jurnaliștilor de la Recorder, care au dezvăluit cum peste o mie de persoane sau companii au fost păgubiți de Nordis, firmă controlată de Vladmir Ciorbă, soțul fostei șefe a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol. Deși au plătit avans pentru locuințe, aceștia nu au intrat în posesia apartamentelor. Mai mult, unele apartamente ar fi fost vândute de mai multe ori, către mai multe persoane.

Scandalul a fost readus în plenul Camerei Deputaților:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Deputatul AUR Dan Tănasă: „Trebuie să votăm această lege pentru că a existat celebrul caz Nordis”

„Am ajuns astăzi aici pentru că am plecat de la un caz specific. Știm exact care este acel caz de mafioți la costum care i-au păgubit pe oameni. Suntem astăzi aici și trebuie să votăm această lege pentru că a existat celebrul caz Nordis”, a spus deputatul AUR Dan Tănasă.

Deputatul PNL Florin Roman: „Îmi e greu să cred că mafia imobiliară, cum se spunea aici, are doar o culoare”

„Cei care se uită la noi trebuie să știe că nu vor mai putea fi păgubiți prin țepe de către dezvoltatorii imobiliari, indiferent din ce zonă politică vin. Îmi e greu să cred că mafia imobiliară, cum se spunea aici, are doar o culoare”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.

Deputatul SOS Verginia Vedinaș: Nu este benefic să venim la tribuna Parlamentului pentru a ataca o persoană

„Ce nu este benefic și pozitiv este să venim la tribuna Parlamentului și să folosim statutul de parlamentar pentru a ataca o persoană sau alta, mai ales persoane care nu sunt de față”, este de părere deputatul SOS Verginia Vedinaș.

Deputatul PSD Ștefan Popa: „Avem colegi care vin la acest microfon pentru like-uri”

„Avem colegi care vin la acest microfon pentru like-uri, că așa le place, nu fac absolut nimic concret și vin să ne țină nouă lecții. Păi, stimati colegi, dacă vorbiți despre anumite probleme, de ce nu inițiați în Parlament o lege care să verifice aceste lucruri? Pentru că vă place să adunați like-uri și atât”, a spus deputatul PSD Ștefan Popa.


Ultimele stiri
Proiectul de lege privind modificarea Legii Academiei Române, introdus în procedură de urgență la Senat, este puternic criticat…

Neamț: Trei traficanți de droguri, arestați pentru trafic de droguri. Aceștia mai fuseseră reținuți și anul trecut |…

Accesul minorilor la rețelele sociale: interzis, restricționat sau permis sub 16 ani? România analizează studiile și legislația europeană…

Analistul politic Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat.”/ „Nu cred…

Renovarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, amânată. Fundația Metropolis își retrage proiectul după ce Consiliul Județean…

Raportul Comisiei parlamentare pentru controlul SRI: România este o țară sigură, dar mediul informațional rămâne vulnerabil la dezinformare.…

Ministerul Mediului va face verificări în cazul avizului emis de APM Hunedoara companiei Deva Gold pentru mina de…

Curtea de Apel din Napoli a decis ca manelistul Dani Mocanu și fratele său să fie predați autorităților…

Spania a înregistrat în 2025 cel mai mare număr de turiști străini din istorie | AUDIO

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală plecare a lui Ilie Bolojan de la Guvern: Când va veni momentul,…