Confidenţialitate


Legea graţierii: Ies din închisoare 453 de persoane, iar 589 vor avea pedeapsa redusă cu 3 ani


Legea graţierii: Ies din închisoare 453 de persoane, iar 589 vor avea pedeapsa redusă cu 3 ani

Comisia juridică a Senatului a adoptat luni, cu majoritate de voturi (PSD şi UDMR), raportul de admitere al legii graţierii, potrivit căruia ar urma să iasă din închisoare, în termen de 48 de ore de la intrarea în vigoare a legii, 453 de persoane, în vreme ce alţi 589 de condamnaţi vor beneficia de o reducere cu trei ani a pedesei.

Persoanele condamnate pentru fapte de corupţie, abuz în serviciu sau conflict de interese sunt exceptate de la a fi graţiate.

În favoarea raportului de admitere s-au înregistrat 5 voturi, ale senatorilor PSD şi UDMR, iar împotrivă au fost 4 voturi, de la PNL şi USR, partide care au şi propus respingerea legii. Singrul reprezentant al ALDE în Comisia juridică, senatorul Ionuţ Sibinescu, a fost absent şi nu a fost înlocuit de nimeni.

Potrivit unei simulări făcute de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi transmisă Comisiei juridice a Senatului, de legea graţierii urmează să beneficieze 1.032 persoane condamnate la închisoare cu executare. Dintre acestea, 433 ar urma să beneficieze de articolul 1, alineatul 1 al legii, care prevede că ”pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se graţiază (…) în întregime, pedepsele de până la 3 ani, inclusiv”. Alte 10 persoane care ar urma să beneficieze de graţiere sunt 9 minori şi un condamnat care a împlinit 70 de ani.

În ceea ce priveşte condamnaţii care urmează să beneficieze de o reducere cu 3 ani a pedepselor, numărul acestora este de 589, potrivit simulării transmise de ANP.

”Sunt convins că depopularea închisorilor va fi considerată de către CEDO suficientă. Femei însărcinate nu au fost identificate. Deci, cu alte cuvinte, nicio femeie însărcinată nu ar urma să beneficieze de graţiere, dintre cele care se află astăzi în penitenciar. Persoane cu vârsta de peste 60 de ani, niciuna”, a declarat preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae.

Proiectul de lege al graţierii urmează să intre tot luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, iar apoi să fie transmis Camerei Deputaţilor care este for decizional.

În urmă cu aproape două săptămâni, în prima şedinţă dedicată dezbaterii pe fond a proiectului legii graţierii, Comisia juridică a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”