Confidenţialitate


Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională


Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională, a decis, marţi, Curtea Constituţională.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă.

”Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modifcate practic aproape toate articolele”, a spus Valer Dorneanu.

De asemenea, s-a considerat că soluţia pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, de reconversie la data încheierii contractului, ”este greşită şi nu corespunde niciunor directive europene”.

”Aici, instanţele urmează să aplice şi principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii”, a adăugat preşedintele CCR.

O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie.

Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.


Ultimele stiri
Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează