Confidenţialitate


Lecții despre comunism pentru elevi, la Muzeul din Arad. Campanie pentru combaterea miturilor despre perioada Ceaușescu | AUDIO


Lecții despre comunism pentru elevi, la Muzeul din Arad. Campanie pentru combaterea miturilor despre perioada Ceaușescu | AUDIO

Sursa foto: Europa FM / Ciprian Boițiu

Lecții despre comunism pentru tineri, la muzeu. Se întâmplă în Arad. Organizatorii evenimentului își propun să demonteze miturile care circulă pe internet despre epoca lui Nicolae Ceauşescu. Pe 8 mai 1921 se înființa Partidul Comunist din România, care a condus apoi țara până la Revoluția din decembrie 1989.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Complexul Muzeal Arad a lansat, în premieră în judeţ, o campanie prin care vrea să demonteze miturile comunismului românesc şi să arate ce înseamnă nostalgia legată de acea perioadă şi care au fost faptele reale, în contextul în care tinerii se informează mai mult din online.

„România nu mai are nici o datorie externă”, spunea Nicolae Ceaușescu în 12 aprilie 1989.

Muzeograful Bogdan Ivașcu spune că „este ceva adevărat aici, dar toate aceste realizări sunt umbrite când vedem cu ce anume veneau ele la pachet”.

„Lucrurile sunt mai clare acum”, spune o elevă

Cum arăta, de fapt, viața în comunism? La prima lecție deschisă au participat zeci de elevi de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Au fost dezbătute mituri precum „locul de muncă garantat”, „industria puternică”, „aveam de toate” sau „învăţământul de calitate”.

„Toți am auzit, ca și copii, de la părinții noștri cum a fost în acea perioadă, dar acum mi se pare că lucrurile sunt mai clare”, a spus o elevă.

Complexul Muzeal Arad va continua programele educaționale

Complexul Muzeal Arad va organiza periodic astfel de lecții, spune directorul ajunct Bogdan Blaga.

„Această campanie este necesară, deoarece am constatat că tot mai mulți tineri au informații eronate despre perioada comunistă”, a spus directorul ajunct al Complexul Muzeal Arad, Bogdan Blaga.

Muzeul are în vedere organizarea mai multor programe educaţionale, dezvoltate în parteneriat cu şcoli, menite să aducă istoria mai aproape de elevi prin metode participative şi dezbateri deschise.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează