Confidenţialitate


Laureaţii Webby Awards, Oscarurile internetului, ediţia 2015


Laureaţii Webby Awards, Oscarurile internetului, ediţia 2015

Au fost anunţaţi laureaţii celei de-a 19-a gale Webby Awards.

Supranumite Oscarurile internetului, premiile recompensează site-uri, fişiere video publicate online, reţele de socializare, aplicaţii pe dispozitive mobile şi reclame interactive.

Trupa britanică Coldplay a obţinut două Webby, pentru cea mai bună muzică şi cea mai bună utilizare a unui video interactiv, la categoria “filme şi video online”, respectiv premiul publicului pentru animaţie, în aceeaşi categorie, pentru videoclipul piesei Ink.

Noul serial online produs de Tina Fey, Unbreakable Kimmy Schmidt, produs de platforma Netflix, a câştigat tot două premii Webby, graţie protagoniştilor săi Ellie Kemper şi Tituss Burgess, care au fost desemnaţi cea mai bună actriţă, respectiv cel mai bun actor.

Printre ceilalţi câştigători se numără Chelsea Peretti (cel mai bun rol de comedie, pentru episodul special al show-ului “Chelsea Peretti: One of the Greats”, produs de Netflix) şi maestrul bucătar Jamie Oliver (cel mai bun show culinar – “Food Tube”), în timp ce site-ul actorului Will Ferrell (Funny or Die) a câştigat cel de-al treilea trofeu Webby din istoria sa, impunându-se la categoria “cel mai bun site de umor”.

Prezentatorii talk show-urilor nocturne difuzate în Statele Unite ale Americii au fost şi ei recompensaţi. Jimmy Fallon, realizatorul “The Tonight Show”, s-a impus la categoria “People’s Voice”, primind trofeul pentru cea mai bună aplicaţie de divertisment, dar şi cel aferent categoriei “cel mai bun site de televiziune”, iar Jimmy Kimmel a câştigat un premiu Webby la categoria “filme şi video online de comedie”, cu segmentul “Mean Tweets” din emisiunea sa, precum şi un Webby la categoria “People’s Voice”, pentru segmentul “Halloween Candy Prank”.

Premiile Webby sunt decernate, de două decenii, de International Academy of Digital Arts and Sciences.

Laureaţii celei de-a 19-a gale Webby Awards îşi vor primi trofeele în cadrul unei ceremonii care va avea loc la New York, pe 18 mai, fiind obligaţi să rostească un discurs de acceptare a premiului de cel mult 5 cuvinte.

 

https://www.youtube.com/watch?v=UMkAHrHQZzA


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează