Confidenţialitate



Laura Stoica: cântec, dăruire şi vise neîmplinite | VIDEO


Laura Stoica: cântec, dăruire şi vise neîmplinite | VIDEO

Laura Stoica, pe numele complet Adriana Laurenția Stoica, s-a născut la Alba Iulia, pe 10 octombrie 1967, dar a copilărit la Târgovişte, acolo unde s-a mutat împreună cu familia sa.

Artista a fost considerată de mulți muzicieni cea mai bună voce feminină rock din România și una dintre cele mai puternice personalități ale muzicii autohtone.

Laura Stoica s-a lansat la Festivalul de la Mamaia, în anul 1990, unde a câștigat premiul I la secțiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” și trofeul acelei prime ediții de după Revoluție.

Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, pe versurile Andreei Andrei, a fost aleasă piesa anului.

În perioada 1990-2005, a evoluat în peste 700 de concerte și spectacole, pe scenele românești și în străinătate. În 1995, a cântat alături de Ricchi e Poveri la Constanța și Galați, dar și alături de Samantha Fox, la Sala Palatului din București. De asemenea, a avut turnee în Bulgaria, Israel, Malta sau SUA.

În 2005, după o perioadă de absență, Laura Stoica a hotărât să revină în prim-planul muzical cu un album și un stil nou și în vară a lansat albumul ”Laura Stoica — S-a schimbat”.

În martie 2006, Laura anunţa că ea şi logodnicul său Cristi vor deveni părinţi. “Copilul se va naște în septembrie, iar până la venirea lui pe lume sunt hotărâtă să-mi respect toate angajamentele privind concertele și să pregătesc un nou album. Este felul în care vreau să-i urez bun venit primului meu copil”, spunea Laura într-un comunicat de presă.

În seara de 9 martie 2006, Laura Stoica și Cristi Mărgescu și-au pierdut viața într-un cumplit accident de circulație, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde Laura avusese un concert.

Laura Stoica rămâne în amintirea tuturor cu piese precum “Un actor grăbit”, “Vreau să am steaua mea”, “Focul”, “Nici o stea”, “S-a schimbat”, “Dă, Doamne, cântec” sau “Vino”.


Ultimele stiri
Cristian Grosu, redactor-șef al publicației Curs de guvernare: „România nu are spațiu fiscal să acorde stimulente sau ajutoare…

Guvernul prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la 30 iunie 2026

Salariile angajaţilor de la Liberty Galaţi, Romaero SA şi Damen Mangalia vor putea fi plătite până în Paşte,…

Anchetă socială în Mureș, după cazul celor două fetițe dispărute și găsite după 30 de ore. Ce spune…

Statul român, obligat de o instanță din București să recunoască drepturile persoanelor transgender în acte de identitate. Decizia…

Premiile Gopo 2026: „Dinți de lapte” conduce nominalizările cu 12 categorii | AUDIO

Ungaria ar fi colaborat cu Rusia pentru ridicarea sancțiunilor UE asupra unor oligarhi ruși, dezvăluie o anchetă jurnalistică…

Ministrul Energiei, despre reducerea accizei la motorină: Măsura trebuie adoptată în această săptămână, pentru a produce efecte începând…

Piața Victoriei. Scumpiri, presiune economică și nervi în coaliție: intră România într-o zonă de risc?

Simona Halep își încheie cariera la Sports Festival 2026, alături de fostul său antrenor, Darren Cahill, Elina Svitolina…