Confidenţialitate


Laura-Georgeta Coman – argint la Cupa Mondială la Tir


Laura-Georgeta Coman – argint la Cupa Mondială la Tir

O româncă a câştigat joi medalia de argint la Cupa Mondială la Tir. Competiţia se desfăşoară în India, la New Delhi, iar Laura-Georgeta Coman a terminat pe locul al doilea la proba de puşcă 10 metri, cu aer comprimat.

În vârstă de 24 de ani, Laura-Georgeta Coman a plecat cu a 8-a şansă după serii, dar a avut o evoluţie spectaculoasă în finală, şi nu a mai putut fi devansată decât de mai experimentata sârboaică Andrea Arsovic, care are 30 de ani şi cucerise aurul şi în sezonul competiţional trecut, la Bologna, în Italia.

Românca a depăşit o tânără chinezoaică de 20 de ani, Peng Xinyi, aflată la prima participare într-o finală mondială, şi considerată un mare talent cu potenţial pentru ediţiile următoare.

Să mai spunem că sârboaica Andrea Arsovic a reuşit 23 de focuri la rând în centrul ţintei, dar la ratat pe al 24-lea, cel care ar fi dus-o la egalarea recordului mondial la puşcă acţionată cu aer comprimat.

Laura Coman este legitimată la CS Dinamo şi anul acesta, în primăvară, a câştigat şi o medalie de aur la o etapă de Cupa Mondială din Germania.

Ea are o serie de recorduri naţionale în palmares, însă la Olimpiada de la Rio nu a fost inclusă în lotul României, fără să i se ofere explicaţii.

Speră totuşi să concureze la Tokyo, în 2020, în proba la care Alin Moldoveanu a fost campion olimpic acum 5 ani.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează