Confidenţialitate


Lapte, ouă, carne, ulei și unt – la tribuna Parlamentului. Cum a fost dezbătută moțiunea anti-Tudose: „Poate vă mai ajută mirul”


Lapte, ouă, carne, ulei și unt – la tribuna Parlamentului. Cum a fost dezbătută moțiunea anti-Tudose: „Poate vă mai ajută mirul”

Carne, lapte, ouă, unt, așezate la tribuna Parlamentului – și scandal privind scumpirea alimentelor. Autori: liberalii, care au vrut să atragă atenția că românii plătesc prea mult pentru mâncare și că pentru acest lucru responsabili sunt cei din Cabinetul Tudose. Parlamentarii PSD au avut voie să participe la ședință doar cât a vorbit premierul.

***

Momentul „de culoare” din timpul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului a fost creat de un deputatul PNL, Florin Roman. Alesul a adus la tribuna Parlamentului o pungă cu alimente de bază: lapte, ouă, unt, ulei, pâine și carne. El a comparat prețurile actuale cu cele din luna septembrie. Concluzia: coșul ar fi mai scump acum cu 22 de lei.

„O familie a cumpărat de dimineață alimentele de bază. Și le-a comparat cu cele din septembrie. Un litru de ulei – 4.29 lei, acum este 7lei. Un litru de lapte – 4.10, acum 5.10. Unt – aproape că s-a dublat prețul. De la 6.45 la 11.14. O pâine de 600 de grame de la 4.41 s-a dus la 5.99”. Florin Roman, deputat PNL

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Un bugetar de la APIA m-a rugat să vă fac un cadou: un ou kinder cu surprize. L-a găsit la ofertă. El costă la ofertă aproape cât un ou de găină” Florin Roman, deputat PNL

Parlamentarul liberal a mai spus că programul de guvernare PSD-ALDE ar fi doar „o perdea de fum” pentru ca majoritatea parlamentară să poată modifica Legile Justiției. „Poate vă mai ajută mirul”, a precizat Florin Roman în discursul de la tribuna Parlamentului.

Oul de jucărie a ajuns, ulterior, la premier. În schimb, cartonul cu ouă i-a fost înmânat lui Traian Băsescu. „Programul Dragnea-Vâlcov va duce țara într-o situație extrem de dificilă”  – a spus fostul președinte al României, Traian Băsescu, liderul Partidului Mișcarea Populară. Traian Băsescu a criticat măsurile guvernului și a propus mai multe proiecte pentru anul viitor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și senatoarea Uniunii Salvați România, Nicoleta Dinu, a amintit, citind din moțiune, că în ultimul an, prețurile pentru alimente și utilități au explodat:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Uniunii SR, Dan Barna, a comparat Guvernul Tudose cu Guvernul Grindeanu, dat jos în vară chiar de către social-democrați, prin moțiune de cenzură. Rezultatul ar fi – spune liderul USR – că Guvernul Tudose ar avea mai puține realizări:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlamentarii PSD – interzis la VOT. Aleșii USR, cu banderole despre „statul paralel”

Președinții Senatului și Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au lipsit de la citirea moțiunii. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a intrat în sală în momentul în care șeful Guvernului a luat cuvântul. La fel au făcut și parlamentarii social-democrați: au ieșit din sală când era citită moțiunea, dar s-au întors pentru dezbateri. De asemenea, la vot nu participă. În momentul în care numele lor era strigat, anunțau „Prezent, nu votez”.

Parlamentarii Uniunii Salvați România au purtat banderole pe brațe. Au spus că ei reprezintă „statul paralel” pe care îl invocă guvernanții PSD-ALDE. Liderul USR, Dan Barna:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

PNL critică – în moțiunea de cenzură  botezată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă, – măsurile economice luate de Guvernul Tudose – inclusiv modificarea Codului Fiscal și scumpirea alimentelor.

 


Ultimele stiri
Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO