Confidenţialitate


La Radio cu Andreea Esca și Vlad Voiculescu


La Radio cu Andreea Esca și Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu a devenit cunoscut și apreciat după ce a pus la punct „rețeaua citostaticelor”, una neoficială dar legală, de furnizare de medicamente bolnavilor de cancer din România prin mijloace paralele cu sistemul împotmolit birocratic. Această ”organizație” a făcut subiectul documentarului ”Rețeaua”, de Claudiu Mitcu.

Vlad Voiculescu a fost și ministru al sănătății în Guvernul Dacian Cioloș și în urmă cu o săptămâna a anunțat că intră oficial în politică.

Mai recent,   Melania Medeleanu a creat împreună cu Vlad Voiculescu, MagiCAMP. Au început taberele cu o mână de copii și pe măsură ce au trecut anii au descoperit noi nevoi ale familiilor. Una dintre ele – un loc unde să poată stă părinții ai căror copii vin la tratament în București.

După primirea diagnosticului, viața familiei se schimbă brusc, din oameni care aveau un program zilnic, normal, ca fiecare dintre noi, ajung să fie nevoiți să doarmă pe bănci, în curtea spitalului sau într-o gară. Și asta din cauză că în spital poate sta doar un părinte cu copilul, de obicei mama, iar majoritatea celor loviți de necaz nu au bani să închirieze ceva în București. Și așa a apărut MagiHome, care acum înseamnă un apartament cu patru camere, lângă spitalul Fundeni, unde sunt primiți părinții, bunicii dar și copiii bolnavi de cancer, cei care nu trebuie neapărat să stea zilnic în spital. De asemenea, încă două apartamente similare sunt la Cluj și la Viena.

Povestea lui Vlad Voiculescu, într-o nouă ediție de colecție La Radio cu Andreea Esca.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează