Confidenţialitate

Cher, la aniversare | VIDEO

Cherilyn Sarkisian LaPiere s-a născut în El Centro, statul american California, la 20 mai 1946.

La începutul anilor ’60, când avea 16 ani, Cher l-a întâlnit pe Sonny Bono,  alături de care a format un duet de succes.

”I Got You Babe” este cel mai cunoscut hit al duoului.

În aceeași perioadă, Cher a lansat ”Ringo, I Love You”, o piesă de dragoste dedicată lui Ringo Starr (membru The Beatles), sub pseudonimul Bonnie Jo Mason, însă din cauza vocii ei grave, mulţi oameni au crezut că piesa este cântată de un bărbat, lucru neacceptat atunci. Din această cauză, piesa nu s-a clasat în niciun top, iar radiourile au refuzat să o difuzeze. În urma eşecului, Bono a convins-o că ei doi ar trebui să formeze o pereche, pe lângă cariera ei solo. Iniţial s-au lansat sub pseudonimele Caesar and Cleo, dar curând şi-au schimbat imaginea într-una hippie şi numele de scenă în Sonny & Cher, menţionează site-ul cinemagia.ro.

Inspirat de viaţa lui Cher, Bono a compus ”Baby Don’t Go”. Cântecul a reprezentat primul lor succes, ajungând pe locul 8 în Statele Unite şi 11 în Regatul Unit. În 1965 Bono a compus cel mai mare hit al cuplului, ”I Got You Babe”, care a intrat, în iulie 1965, în primele 40 de poziţii ale clasamentului Billboard, iar la numai trei săptămâni de la lansare, a ajuns pe primul loc. La scurt timp, a preluat locul 1 şi în UK Singles Chart. Piesa a atins locul 19 în clasamentele R&B din SUA, iar single-ul a fost vândut în peste trei milioane de exemplare. Cei doi au fost invitaţi la cele mai importante emisiuni din acea perioadă, menţionează site-ul imdb.com.

Al doilea album de studio, ”Look at Us”, a fost lansat în acelaşi an, fiind puternic inspirat de muzica lui Bob Dylan. A staţionat pe locul 2 în Billboard 200 timp de opt săptămâni, devenind unul dintre cele mai de succes albume ale anului 1965 şi cel mai de succes album al lor, având vânzări de două milioane de exemplare în toată lumea şi un disc de aur din partea Recording Industry Association of America.

Tot în 1965, Cher a lansat albumul solo ”All I Really Want to Do”, care a urcat pe locul 7 în UK Albums Chart şi 16 în Billboard 200. De pe album a fost extras un singur single, o preluare după Bob Dylan, ”All I Really Want to Do”, ce a atins locul 15 în Billboard Hot 100 şi Top 10 în UK Singles Chart.

La sfârşitul anului 1967, cei doi vânduseră peste 40 de milioane de exemplare de albume şi discuri single. Totuşi, succesul lui Sonny & Cher a început să scadă odată cu anul 1968. În 1970, Sonny şi Cher au apărut în prima emisiune – ”The Sonny and Cher Nitty Gritty Hour” – o combinaţie între umor şi muzică live. Cuplul a atras atenţia redactorului şef de la CBS, Fred Silverman, după ce fuseseră co-prezentatori ai emisiunii ”The Merv Griffin Show”, acesta oferindu-le propria lor emisiune de varietăţi. ”The Sonny and Cher Comedy Hour” a continuat şi vara următoare, devenind un succes de top 10. În total, emisiunea a primit 15 nominalizări la premiile Emmy, câştigând unul pentru regizare. În urma succesului obţinut, cei doi şi-au relansat şi cariera muzicală, cu încă patru albume înregistrate la Kapp Records şi MCA Records, obţinând încă două melodii de top 10: ”All I Ever Need Is You” (1971) şi ”A Cowboy’s Work Is Never Done” (1972). Pentru performanţele în ”The Sonny and Cher Comedy Hour” artista a câştigat Globul de aur.

A urmat al treilea album, intitulat ”Cher”, apoi albumele ”Backstage”, ”Gypsys, Tramps & Thieves”, ”Dark Lady” şi multe altele.

La 10 noiembrie 1998 a început comercializarea celui de-al 23-lea album de studio al lui Cher, intitulat ”Believe”. Discul, care a fost promovat de Warner Bros, a obţinut succes comercial la nivel internaţional, fiind comercializat în peste 20 de milioane de exemplare. Criticii au apreciat efectele sonore înregistrate pe acest material discografic. Dublările digitale suprapuse vocii lui Cher pe unele cântece au fost numite ”Efectul Cher”.

Primul single promovat poartă numele albumului pe care este inclus (”Believe”). Cântecul a devenit rapid un hit de talie internaţională, câştigând prima poziţie în clasamentele de specialitate din peste 23 de ţări. Cher este singura artistă solo care a ajuns în Top Ten Billboard Hot 100 în fiecare dintre următoarele patru decenii. Hit-ul său ”Believe” este cel mai vândut single din 1999. Artista deţine recordul Hot 100 pentru cea mai lungă carieră, cu 33 de ani între prima lansare şi single-ul numărul 1 în 1965 şi 1999.

Cher a intrat în Cartea Recordurilor când ”Believe” a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, devenind cea mai în vârstă cântăreaţă care reuşea acest lucru. Au urmat multe alte hituri care au confirmat valoarea artistei – ”Dov’e L’ Amore”, ”Half Breed”, ”Love Is High”, ”Real Love”, ”You Take it All”, ”Love One Another”.

Artista şi-a încheiat turneul de trei ani ”Farewell Tour” în 2005, fiind cel mai de succes turneul al unei artiste solo din toate timpurile. După o pauză de trei ani şi retragerea din turnee, Cher s-a întors pe scenă în 2008, la Caesars Palace în Las Vegas, cu show-ul ”Cher at the Colosseum”. Au urmat hiturile ”Strong Enough” sau ”If I Could Turn Back Time”, care au avut succes în întreaga lume.

În 2010 Cher a putut fi admirată în muzicalul ”Burlesque”, unde a apărut alături de Christina Aguilera, iar în 2013 a lansat albumul ”Closer to the Truth”. Acest album, al 25-lea din cariera artistei, a ajuns pe locul al treilea în Billboard 200. În 2014, Cher a efectuat turneul ”Dressed To Kill”, în Statele Unite, avându-i ca invitaţi pe Pat Benatar şi Cyndi Lauper.

În 2018, în urma succesului cu musicalul “Mamma Mia! Here We Go Again”, Cher a lansat albumul “Dancing Queen”, cu melodii din repertoriul ABBA.

Turneul “Here We Go Again”, anunţat de artistă pentru anul 2020, a avut întreruperi şi concerte amânate din cauza pandemiei de coronavirus. În acelaşi an, artista şi alte 50 de vedete – ca Barbra Streisand, Celine Dion, Pitbull, Pierce Brosnan – s-au alăturat campaniei “Call for Code”, lansată de ONU pentru a impulsiona găsirea unor soluţii tehnologice care să-i ajute pe cei afectaţi de pandemia de coronavirus şi de schimbările climatice.

În martie 2021, a fost anunţată participarea lui Cher la o licitaţie care va avea loc în iulie anul acesta, fondurile obţinute urmând a fi donate în beneficiul MusicCares, divizia de caritate a instituţiei The Recording Academy, care îi ajută pe muzicienii aflaţi în situaţii dificile din cauza pandemiei de coronavirus. La licitaţie va fi scos costumul de scenă purtat de Cher în videoclipul din 1989 al piesei “If I Could Turn Back Time” (body din plasă şi jachetă de motociclist).

Cher şi-a dovedit talentul nu doar în muzică, ci şi în actorie. A jucat în ”Good Times” (1967), ”Chastity” (1969), ”Come Back to the Five and Dime”, ”Jimmy Dean, Jimmy Dean” (1982), ”Silkwood” (1983), ”Mask” (1985), ”Visătorii” (1987), ”Vrăjitoarele din Eastwick” (1987), ”Moonstruck” (1987), ”Sirene” (1990), ”Faithful” (1996), ”If These Walls Could Talk” (1996). Perfomanţa din filmul ”Silkwood” i-a adus o nominalizare la Academy Award for Best Supporting Actress în 1984, iar pentru rolul din ”Moonstruck” a câştigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în 1988, notează site-ul imdb.com.

A avut apariţii remarcabile în ”Ceai cu Mussolini” (1999), ”Stuck on You” (2003), ”Burlesque” (2010), ”Zookeeper” (2011). Este numită ”Goddess of Pop”, a câştigat numeroase premii printre care Academy Award, Grammy Award, Emmy Award, trei Golden Globe, un premiu Cannes Film Festival şi un premiu People’s Choice pentru performanţele sale în film, muzică şi televiziune.

Face parte dintre cei cinci actori/cântăreţi ai lumii, alături de Frank Sinatra, Barbra Streisand, Jamie Fox şi Bing Crosby, care deţin în palmares premii şi pentru interpretare actoricească, şi pentru activitatea muzicală.

Cher a fost onorată pentru activitatea ei din filme cu o stea pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood, California