Confidenţialitate


La doar 12 ani, a doborât recordul pentru traversarea solitară a Canalului Mânecii – VIDEO


La doar 12 ani, a doborât recordul pentru traversarea solitară a Canalului Mânecii – VIDEO

La doar 12 ani, francezul Tom Goron a doborât recordul pentru traversarea solitară a Canalului Mânecii într-o ambarcaţiune Optimist, în 14 ore şi 20 de minute, potrivit Agerpres.

Tânărul navigator a plecat miercuri, la ora locală 7:00 (5:00 GMT) de pe Insula Wight, aflată în în apropiere de Portsmouth (sudul Angliei), şi a ajuns în rada din Cherbourg de pe coasta franceză, la ora 21:20 (19:20 GMT).

La sosire, Tom Goron a mărturisit că a avut rău de mare şi a vomitat de zece ori în timpul traversării.

Tom Goron a parcurs 60 de mile cu o viteză medie de 4,19 noduri (7,6 kilometri la oră) supravegheat în permanenţă de tatăl său aflat la bordul unei ambarcaţiuni, la o distanţă ce putea permite intervenţia în caz de necesitate.

Tom a doborât astfel recordul stabilit anterior, în 2016, de Violette Dorange, la acea vreme în vârstă de 15 ani, care a traversat în 14 ore şi 56 de minute.

Foto: Facebook/Tom traverse la Manche


Ultimele stiri
Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează