La ce întrebări trebuie să răspundă cetăţenii străini care vor cetăţenia română

Obţinerea cetăţeniei române implică parcurgerea mai multor paşi, printre care şi promovarea unui examen la care solicitanții trebuie să dovedească că sunt familiari cu legile sau istoria noastră.

Mai jos, o selecţie de întrebări care ar putea fi selectate pentru un astfel de examen.

– Care sunt trăsăturile statului român? Răspuns: România este: stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, stat de drept, democratic şi social.

Ce înseamnă dreptul de identitate? Răspuns: Dreptul la identitate este dreptul minorităţilor naţionale de a-şi păstra tradiţiile, religia, cultura şi de a fi educaţi în limba maternă.

– Cum se poate dobândi cetăţenia română? Răspuns: Cetăţenia română se poate dobândi prin naştere, prin adopţie sau la cerere, potrivit legii.

– Care sunt îndatoririle unui cetăţean român? Răspuns: Îndatoririle unui cetăţean român sunt: fidelitatea faţă de ţară; apărarea ţării; plata contribuţiilor financiare; exercitarea cu bună credinţă drepturilor şi a libertăţilor astfel încât să nu fie afectate drepturile celorlalţi. –

– De la ce vârstă pot cetăţenii români să candideze pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat? Dar pentru a fi Preşedintele României? Răspuns: Pentru a candida la Camera Deputaţilor, cetăţenii trebuie să aibă cel puţin 23 de ani, pentru Senat trebuie să aibă cel puţin 33 de ani, iar pentru a candida la Preşedinţie trebuie să aibă cel puţin 35 de ani.

Ce este Consiliul Legislativ? Răspuns: Consiliul Legislativ este o instituţie cu care se consultă Parlamentul în ceea ce priveşte adoptarea sau respingerea propunerilor de lege. De asemenea, el ţine şi evidenţa oficială a tuturor legilor adoptate.

– Ce este moţiunea de cenzură? Răspuns: Moţiunea de cenzură este o hotărâre a Parlamentului prin care acesta îşi retrage votul de încredere acordat Guvernului. Drept urmare Guvernul este demis. Moţiunea de cenzură este o modalitate de control parlamentar, fiind forma cea mai gravă de sancţionare a Guvernului.

– Cine îi poate revoca pe consilierii Curţii de Conturi? Răspuns: Consilierii Curţii de Conturi pot fi revocaţi de Parlament.

– Unde se afla Dacia?Răspuns: Dacia ocupa un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru şi Marea Neagră (est), Dunăre (sud) şi Carpaţii Păduroşi (nord). – Când s-au retras romanii din Dacia? Răspuns: Romanii au fost retraşi din Dacia, de către împăratul Aurelian, aflat la conducerea Imperiului Roman, în anul 271.

– Cum s-a format limba română? Răspuns: Limba română s-a format din limba dacilor şi din limba romanilor.

– Ce popoare au venit în Dacia după retragerea aureliană? Răspuns: După retragerea aureliană, în Dacia au venit popoare migratoare: vizigoţi, huni, slavi.

– Cum a fost întemeiată Ţara Românească? Răspuns: Ţara Românească a fost întemeiată în jurul anului 1300 prin unirea cnezatelor şi voievodatelor existente, sub conducerea lui Basarab I.

– Cine a condus răscoala ţăranilor români din 1784? Răspuns: Răscoala ţăranilor români din anul 1784 a fost condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

– Care era cea mai importantă clasă socială în perioada evului mediu? Răspuns: Încă din evul mediu, cea mai importantă clasă socială a fost reprezentată de ţărănime, împărţită în două categorii: ţăranii liberi, care puteau deţine pământ şi aveau anumite libertăţi, şi ţăranii dependenţi, numiţi iobagi în Transilvania sau rumâni în Ţara Românească.

– Când a fost adoptată prima Constituţie a României? Răspuns: Prima Constituţie a României a fost adoptată în anul 1866, în timpul domniei principelui Carol de Hohenzollern (regele Carol I), care i-a succedat la conducerea ţării lui Alexandru Ioan Cuza. Prima Constituţie a României a avut ca model Legea fundamentală a Belgiei.

– Cine a fost Barbu Catargiu? Răspuns: Barbu Catargiu (1807-1862) a fost un politician român, prim ministru al Principatelor Unite în 1862 (în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza) până când a fost asasinat pe 20 iunie al aceluiaşi an. A fost primul deţinător al funcţiei de prim-ministru după unirea Principatelor Române (primul premier din istoria României unite).

– Ce teritorii a fost nevoită să cedeze România potrivit Pactului Ribbentrop-Molotov şi a Dictatului de la Viena şi cui? Răspuns: Potrivit Pactului Ribbentrop-Molotov şi Dictatului de la Viena, România este silită în anul 1940 să cedeze Uniunii Sovietice Bucovina de Nord, ţinutul Herţei şi Basarabia, Ungariei Transilvania de Nord, iar Bulgariei Dobrogea de Sud (la sud de linia Ostrov-Vama Veche).

– Cine a fost primul Preşedinte al României? Răspuns: Nicolae Ceauşescu a devenit conducător al ţării în 1965, iar la 28 martie 1974, Marea Adunare Naţională a instituit (înfiinţat) funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România. Nicolae Ceauşescu este ales în unanimitate primul preşedinte al României.

– Cine este Ion Iliescu? Răspuns: Ion Iliescu a fost Preşedinte al României în perioadele 1989-1996 şi 2000-2004.

– Ce sunt mineriadele? Răspuns: Mineriadele sunt violenţele exercitate de mineri după revoluţia din 1989. În total, au avut loc 6 mineriade: în ianuarie, februarie şi iunie 1990, în septembrie 1991, în ianuarie şi februarie 1999.

– Care este suprafaţa României? Răspuns: Suprafaţa României este de 238.391 km pătraţi –

– Care este cel mai tânăr pământ din România? Răspuns: Delta Dunării este cel mai tânăr pământ din România. Este cel mai nou pământ românesc, o câmpie în formare.

– Ce lungime are litoralul românesc? Răspuns: Litoralul românesc are 245 de km lungime. –

– Daţi un exemplu de un lac vulcanic din România. Răspuns: Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România şi din Europa.

– Ce peşti trăiesc în apele din Munţii Carpaţi? Răspuns: Păstrăvul trăieşte în apele din Munţii Carpaţi.

– Care este cel mai important poet român? Răspuns: Cel mai important poet român este Mihai Eminescu.

– Care sunt mâncărurile tradiţionale româneşti? Răspuns: Sarmalele, drobul de miel, mămăliga cu brânză şi smântână, ciorba de perişoare, saramura de peşte, plăcinta cu brânză, pasca, papanaşii, cozonacul şi altele.

sursa: adevarul.ro