Confidenţialitate


La Arad circulă primul tramvai dedicat Centenarului Marii Uniri


La Arad circulă primul tramvai dedicat Centenarului Marii Uniri

Primul tramvai dedicat Centenarului Marii Uniri a fost pus în circulaţie în municipiul Arad cu scopul de a omagia, în mod inedit, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură au anunţat că în municipiul Arad vor circula, pe tot parcursul anului 2018, mai multe tramvaie care au fost inscripţionate cu mesaje şi imagini specifice Centenarului Marii Uniri.

Proiectul se înscrie în seria de activităţi dedicate Centenarului Marii Uniri care vor fi puse în practică anul viitor, iar autorităţile au ales inscripţionarea tramvaielor considerând că acestea au maximă vizibilitate şi impact direct în rândul arădenilor.

Astfel, unul dintre tramvaiele care va circula prin oraş va fi decorat integral cu câteva portrete ale personalităţilor esenţiale pentru înfăptuirea Marii Uniri: regele Ferdinand şi regina Maria, Vasile Goldiş, Ion Suciu şi Ştefan Cicio-Pop.

Pentru garniturile care nu vor fi decorate integral, s-a ales expunerea unor „poveşti” care au legătură cu Unirea, printre care intrarea armatei române în Arad, redacţia ziarului Românul sau echipa negociatorilor cu contele Tisza.

Toate fotografiile vor fi adunate pe un afiş explicativ ce va fi expus în interiorul garniturilor. Tot pentru a marca, într-un mod inedit, Centenarul Marii Uniri, autorităţile au amplasat panouri care ilustrează personalităţi culturale ca modele, cum ar fi portetul lui Ioan Slavici, pe clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, portretele lui George Enescu şi Bela Bartok pe clădirea Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”.

Aceste personalităţi, fie sunt din Arad, precum Ioan Slavici, fie au vizitat Aradul, George Enescu şi Bela Bartok, Enescu fiindchiar cetăţean de onoare al Aradului.

Programul oficial al manifestărilor cultural artistice dedicate Centenarului Marii  Uniri a fost lansat, la sfârşitul lunii noiembrie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”Arad şi cuprinde sute de simpozioane, târguri, expoziţii, filme, spectacole şi concerte, dar şi amenajări de parcuri şi restaurări de clădiri.

Aradul este considerat leagănul Marii Uniri, pentru că aici s-au întocmit documentele şi s-au luat deciziile premergătoare evenimentului care şi-a pus amprenta asupra istoriei României.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…