Confidenţialitate


Kovesi la Europa FM: Modificările la Codul penal și cel de procedură penală – efect “devastator” asupra anchetelor / AUDIO


Kovesi la Europa FM: Modificările la Codul penal și cel de procedură penală – efect “devastator” asupra anchetelor / AUDIO

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că modificările şi completările care se preconizează să fie făcute Codului penal şi Codului de procedură penală vor avea un efect “devastator” asupra anchetelor penale, eliminând instrumentele legale “indispensabile” prin care organele de anchetă pot investiga infracţiunile.

DNA arată că directiva este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi şi de a dovedi infracţiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, procurorii anticorupţie susţin că modificarea articolului 307 alineatul 2 Cod procedură penală va obliga procurorii ca imediat după înregistrarea unei sesizări care priveşte o persoană determinată să o anunţe pe aceasta şi să îi permită să asiste la actele efectuate.

În acest mod, nu vor mai putea fi administrate mijloace de probă care presupun confidenţialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziţii domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant.

Procurorul Șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a vorbit la Europa FM despre efectele modificărilor la Codul penal și la cel de procedură penală.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De asemenea, DNA precizează că modificarea articolului 83 Cod procedură penală, prin care se dă dreptul suspectului şi inculpatului să asiste la audierile martorilor, va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că în numeroase situaţii martorii vor fi intimidaţi de prezenţa autorului infracţiunii, mai ales în situaţiile în care se află în relaţie de subordonare faţă de acesta, cum se întâmplă în situaţia infracţiunilor de abuz în serviciu şi corupţie.

În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanţie absolut suficientă pentru a dreptul la apărare al persoanei cercetate.

Mai mult, Direcţia Națională Anticorupție precizează că, prin modificarea articolului 267 alineatul 2 Cod procedură penală, procurorii vor fi privaţi de un instrument indispensabil în investigarea infracţiunilor, şi anume accesul rapid la informaţii pentru a putea acţiona eficient pentru descoperirea faptelor.

DNA mai susţine şi faptul că, prin modificarea articolului 223 alineatul 2 Cod procedură penală, nu vor mai putea fi arestaţi preventiv autorii infracţiunilor de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani, chiar dacă lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Direcţia Naţională Anticorupţie mai notează că prin modificarea articolului 364 Cod procedură penală devine practic imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane.

DNA menţionează şi că modificarea articolului 139 Cod procedură penală va duce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracţiunilor.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează