Confidenţialitate


Klaus Iohannis: Secția de investigarea a magistraților trebuie să clarifice situația dosarului lui Kovesi


Klaus Iohannis: Secția de investigarea a magistraților trebuie să clarifice situația dosarului lui Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie clarificarea rapidă a situaţiei și corectitudine maximă în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele fostului procuror-şef al DNA – Laura Codruţa Kovesi.

“Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilităţi în statul român, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea şi consolidarea statului de drept. Solicit Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie corectitudine maximă, respectarea cu stricteţe a legii şi clarificarea rapidă a situaţiei în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruţa Kovesi, conducerea acestei secţii având o imensă răspundere în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

Președintele subliniază că Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor. El aminteşte că a contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, sever criticată şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie.

“Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, astfel că această secţie specială, în acest moment, funcţionează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiţiei, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraţilor. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiţie şi a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA şi a procurorului general al României, mai nou, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamând, de asemenea, presiuni şi interferenţe. Atenţionez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă şi alţi paşi înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneţia şi recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie să nu fie afectate, iar fundaţia democratică a statului român să nu fie periclitată”, mai spune Klaus Iohannis.

Șeful statului punctează că lupta anticorupţie va continua în România, în ciuda oricăror “eforturi agresive ale celor care îşi doresc să controleze justiţia şi să îngenuncheze statul de drept”.

“Ca preşedinte, voi acţiona şi mai departe pentru menţinerea statutului pe care România şi l-a câştigat cu mari sacrificii, de ţară în care instituţiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri”, mai spune Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dâmbovița: Populația din localitatea Cornești, evacuată de urgență pe o rază de 800 de metri, în urma unei…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează