Confidenţialitate


Klaus Iohannis participă de astăzi la reuniunea Consiliului European la Bruxelles


Klaus Iohannis participă de astăzi la reuniunea Consiliului European la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa în perioada 19-20 octombrie la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles.

Subiectele principale de discuţie vor viza migraţia, agenda digitală a UE, securitatea şi apărarea, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia şi dosarul nord-coreean.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, va fi abordată şi tema referitoare la viitorul Uniunii Europene.

În acest context, va fi discutată Agenda Liderilor, document propus de către Preşedintele Consiliului European, care detaliază calendarul şi subiectele care ar urma să fie discutate de liderii europeni până la finalul primului semestru al anului 2019.

Totodată, va avea loc o sesiune în format UE27 dedicată discuţiilor referitoare la retragerea Marii Britanii din UE în vederea evaluării progreselor înregistrate până în prezent în procesul de negociere.

„Referitor la migraţie, Preşedintele României va sublinia importanţa monitorizării fluxurilor migratorii pe ruta Mediteranei de Est, pentru o mai bună gestionare a acestora. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că implementarea Declaraţiei UE-Turcia trebuie să rămână o prioritate pentru Uniune”, se precizează în comunicatul citat.

„În ceea ce priveşte politica europeană de apărare, Preşedintele României va informa membrii Consiliului European cu privire la decizia ţării noastre de a participa la procesul de cooperare permanentă structurată (PESCO) chiar de la lansarea acestui proces, preconizată pentru luna decembrie a acestui an. De asemenea, Preşedintele României se va referi la evoluţiile din dosarul nord-coreean care generează îngrijorare, reprezentând o ameninţare gravă la adresa securităţii globale. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că România susţine eforturile comunităţii internaţionale pentru soluţionarea pe cale paşnică a crizei din Peninsula Coreeană şi că obiectivul major este denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă a peninsulei coreene”, arată Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul reuniunii Consiliului European, Preşedintele României va participa la Summitul Partidului Popular European (PPE) şi va avea întâlniri cu Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, şi Secretar General al PPE, Antonio López-Istúriz.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)