Confidenţialitate


Kim Jong Un recunoaște, în premieră, criza economică din Coreea de Nord


Kim Jong Un recunoaște, în premieră, criza economică din Coreea de Nord

Declarații istorice ale liderului nord-coreean Kim Jong Un – acesta a recunoscut în premieră că țara sa este într-o situație economică grava și a cerut luarea de măsuri urgente.

Conducătorul Coreei de Nord i-a avertizat pe principalii responsabili ai Partidului Muncitorilor – într-o plenară deschisă sâmbătă – că națiunea traversează o criza economică gravă și că este momentul să se treacă la o schimbare de strategie decisivă în dezvoltarea țării.

Kim Jong Un a trasat și “sarcini de îndeplinit” pentru a scoate din criză principalele sectoare industriale.

Coreea de Nord nu a publicat niciodată statistici economice, dar banca națională a estimat o scădere a creșterii cu 4,1%, punând-o pe seama sancțiunilor internaționale.

Este cea mai mare diminuare, după marea foamete din anii ’90.

Amintim autoritățile nord-coreene au lansat un ultimatum Statelor Unite ale Americii, care expiră peste câteva zile, în lipsa unor progese în discuțiile legate de renunțarea la programul nuclear al țării asiatice.

Kim Jong Un le-a promis americanilor “un cadou de Crăciun”, după ce în ultimele săptămâni a lansat numeroase tiruri cu rachete de probă, la bazele militare de pe teritoriul țării.


Ultimele stiri
Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…