Confidenţialitate


Keukenhof, grădina cu flori a Europei


Keukenhof, grădina cu flori a Europei

Un spectacol al naturii, o nebunie de culori și parfum. Așa ar putea fi descris în câteva cuvinte Parcul Keukenhof. Cea mai mare grădină de flori nu putea fi decât în Olanda, supranumită țara lalelelor. Se află într-un mic orășel, Lisse, situat la jumătatea distanței dintre Amsterdam și Haga.

 

Dacă ne întoarcem în trecut, în secolul al 15-lea, parcul făcea parte din domeniul Castelului Teylingen și servea drept grădină de legume pentru Gravin Jacoba de Bavaria, care găsea aici tot ce-i trebuia pentru bucătărie. Așa se explică numele Keukenhof, care înseamnă “domeniul bucătăriei”. În 1840, aici s-a amenajat un parc proiectat de arhitecții Zochter și fiul, care au conceput și Vondelpark din Amsterdam.

 

În forma de astăzi, parcul a apărut în 1949. Primarul orașului Lisse de la acea vreme dorea să aibă o expoziție florală unde cultivatorii din toată Europa să poată vedea cele mai stranii soiuri.

 

Acum, pe o suprafață de 32 de hectare, înfloresc peste șapte milioane de lalele, de toate culorile – de la soiuri obișnuite până la celebra lalea neagră. Pot fi admirate începând din ultima săptămână a lunii martie și până în mai. Anul acesta, parcul își deschide porțile pe 24 martie.

 

Keukenhof-1

 

Keukenhof este un fel de Mecca a celor care iubesc florile, a fotografilor și peisagiștilor. Sute de mii de turiști merg special în Olanda în această perioadă pentru a se plimba pe aleile grădinii și a-și face fotografii printre lalele. Însă, aici sunt și pavilioane care găzduiesc expoziții permanente de flori, pavilioane ce pot fi vizitate în orice zi din an. De exemplu, în pavilionul Beatrix, denumit astfel după regina Olandei, există o expoziție permanentă de orhidee.

 

Lalelele au fost aduse în Europa din Orient. În secolul al 17-lea, au devenit un simbol al bogăţiei. Oamenii înstăriți erau extrem de interesați de cultivarea lalelelor, iar un fir ajunsese să coste cât o locuință. Toate aceste povești și documente din epocă sunt strânse în Muzeul Laleaua Neagră din Lisse, un alt loc pe care trebuie să-l vizitați când ajungeți în micul orășel olandez.

 

 

 


Ultimele stiri
Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează