Confidenţialitate

Kelemen Hunor: Gardul construit de Ungaria la granița cu România nu ar trebui să fie un subiect de răfuială

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că gardul care va fi ridicat de Ungaria la granița cu România nu desparte aceste ţări, ci este o soluţie individuală la problema refugiaților care vor să ajungă într-o țară europeană.

”Nu vreau să comentez răfuiala inutilă mai ales pe un subiect care nu ar trebui să fie în aceşti termeni între două state. Dacă ne-am trezi noi, România, cu 45.000 de imigranţi la uşă de la o zi la alta, pun şi eu întrebarea cât de mult suntem pregătiţi. Nu comentez cine ce declară, cine se trezeşte mai mult sau mai puţin, eu consider că nu este un subiect sau o temă care merită şi care ar trebui să ducă la astfel de declaraţii indiferent din ce parte. Pentru mine nu un subiect de răfuială”, a spus Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

”Trebuie o abordare mai calmă şi nu trebuie să ne isterizăm. În principiu, gardul şi tot ce înseamnă gard simbolistic nu are o conotaţie pozitivă în această regiune, nu numai pentru noi, pentru nimeni din fostul bloc comunist, dar nu poţi să nu ţii cont de contextul actual. Acesta gard nu desparte România de Ungaria, nu este împotriva românilor, nu este împotriva ungurilor, nu este împotriva cetăţenilor europeni. Noi nici până acum nu am circulat prin graniţa verde clandestin şi nici în continuare nu vom circula. Cei cu cetăţenie europenană vor circula aşa cum au circulat şi până acum, nu vor împiedica libertatea de circulaţie cu acest gard. Acest gard de fapt încearcă să oprească un val de migranţi care intră ilegal într-un stat european şi cam atât. Este o soluţie individuală, care arată că Uniunea Europeană nu are strategie, nu este pregătită și a fost luată absolut pe neaşteptate de acel val de miganţi”, a spus Kelemen Hunor.

Potrivit liderului UDMR, gardul ajută într-un fel şi statul român prin faptul că împinge traseul migranţilor către Croaţia și Slovenia.

”Poate sună uşor cinic, dar acest gard, această soluţie, va împinge traseul, ruta migranţilor către Croaţia, Slovenia, şi nu către România, într-un fel ne ajută şi pe noi, pentru că, altfel, ne trezeam şi s-ar putea să ne trezim în aceste condiţii, la graniţa cu Serbia şi România, cu mii şi mii de migranţi”, a mai spus liderul UDMR.

Soldaţi, poliţişti şi ingineri ungari au început astăzi să marcheze locul pe unde va trece gardul care va fi construit de Ungaria pe un segment al frontierei cu România, în continuarea celui de la graniţa cu Serbia. Scopul este de a opri fluxul de migranţi.

Decizia Ungariei de a ridica un gard de-a lungul frontierei cu România, anunțată de ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a stârnit reacții dure din partea autorităților române, în special din partea premierului Victor Ponta.