Confidenţialitate


Kaufland România anunță 1.000 de noi locuri de muncă până la începutul lui 2021


Kaufland România anunță 1.000 de noi locuri de muncă până la începutul lui 2021

Kaufland România urmează să creeze 1.000 de noi locuri de muncă în toată țara, până la sfârșitul anului fiscal, în februarie 2021, potrivit unui comunicat al companiei.

Noile locuri de muncă vin atât din contextul deschiderii de noi magazine, cât și din extinderea echipelor actuale.

”În ceea ce privește resursele umane și strategia companiei de incluziune și diversitate, ne propunem să dezvoltăm programul ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) de integrare a persoanelor cu dizabilități. Acesta este un program lansat la finalul anului 2019, prin care ne dorim să oferim șanse egale tuturor, din punct de vedere social și profesional, și de a schimba în bine calitatea vieții și a dezvoltării acestora. Astfel, planul nostru este ca în următoarea perioadă să aducem în echipă peste 500 de persoane cu dizabilități alături de care să îndeplinim promisiunea noastră de a ne asuma responsabilităţi sociale, economice şi de mediu. Candidații interesați ne pot scrie pe adresa cariere@kaufland.ro”, spune Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director, Kaufland România.

Kaufland România are în prezent peste 15.000 de angajați.


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus din nou la DIICOT. Tot azi ajunge și la Tribunalul București, unde cere înlocuirea arestului…

Viitură devastatoare în Nepal: cinci persoane sunt date dispărute după ce apele au măturat mai multe case dintr-un…

Ambasadoarea SUA în Grecia ar putea fi înlocuită după controverse privind călătorii de lux și presupuse oferte de…

SUA amenință că opresc livrările de arme către Ucraina dacă atacurile asupra rafinăriilor ruse continuă. Donald Trump cere…

Un nou atac al rebelilor houthi asupra aeroportului din Riad: un om a murit și 11 au fost…

Prim-ministrul desemnat continuă luni discuțiile cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. PSD decide azi cum va susține…

Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează