Confidenţialitate


Jurnal de Bord: Miturile unei vizite la New York


Jurnal de Bord: Miturile unei vizite la New York

Azi trăim un vis. Visul American. Scriem Jurnalul de Bord direct din Times Square, din New York.

Cu peste 800 de limbi vorbite, New York este orașul în care veți găsi cea mai mare diversitate culturală. Poate și de asta mulți visează să ajungă aici. Oraşul a primit anul trecut peste 65 de milioane de turişti, o cifră record pe care se așteaptă să o depășească în 2019. Pentru că este greu de rezumat experiența din New York în două-trei minute, azi o să mă refer doar la mituri.

Mitul vizei americane

Nu este atât de dificil de obținut, dacă sunteți un turist onest. Nu reiau condițiile, pentru că sunt explicate foarte bine pe site-ul Ambasadei. Pentru a obține această viză, în formular vi se solicită adresa din SUA unde veți locui. Inițial am rezervat pe un site specializat un hotel, apoi am găsit o agenție care oferea un pachet zbor+hotel la un preț foarte bun, așa că am schimbat adresa. Mă așteptam cel puțin la o întrebare în aeroport legată de unde stau, dar nu a venit. Controlul din aeroport este strict, dar nu o sperietoare. Revin la formularea inițială, dacă sunteți un turist onest, cu o cazare rezervată, bilet de întoarcere, asigurare medicală și fonduri suficiente la voi pentru sejur, veți trece rapid de partea de viza și ștampila din pașaport.

Să nu vă speriați! La ieșirea din țară nu vi se mai pune ștampilă în pașport.

Prețurile din New York

Povestea cu prețuri mici la mâncare și haine poate e adevărată dacă locuiți în unele cartiere sau orașe, nu pentru un turist care ajunge în centrul New York, în Manhattan. Transferul de la aeroportul JFK în oraș vă costă cu transportul în comun între 7,5 și 15 dolari, în funcție de varianta rapidă sau low-cost aleasă. Dacă vreți taxi sau transfer cu mașină dedicată costurile încep de la 35 de dolari. Nu puteți ajunge în New York fără să încercați un hot dog servit pe stradă – 3 dolari.

Dacă vi se face sete, cea mai ieftină variantă este la un fast food unde un pahar de orice dimensiune, pe care îl puteți reumple, desigur în cadrul aceleiași vizite, vă costă doar 1 dolar. La magazine și restaurant, o să aveți surpriza ca taxele să nu fie în prețul afișat. Dacă prețul include taxe, de regulă se laudă cu asta. Altfel, e de la sine înțeles că taxele se adaugă doar când plătiți.

Încă un detaliu important, la hotel vi se solicită o garanție pentru care aveți nevoie de un card de debit embosat sau un card de credit. Nu contează dacă ați plătit în avans cazarea.

Cam la toate muzeele, intrările sunt în jur de 25 de dolari de persoană. Iar despre muzeele din New York vorbim într-un Jurnal de Bord separat, pentru că merită fiecare cent.

Dacă vreți să vedeți orașul de la înălțime, din clădiri emblematice, cel mai ieftin bilet pornește de la 36 de dolari.

Pentru deplasare, plimbările la pas merită mai mult decât mersul cu metroul. Aproape că nu e stradă, în Manhattan cel puțin, unde să nu vedeți ceva wow. Pentru metrou vă puteți lua o cartelă reîncărcabilă pentru care plătiți 1 dolar iar suma minimă cu care poate fi alimentată face ca prețul ei să ajungă la 9 dolari.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Adunate, costurile fac din New York o destinație scumpă. Dar, dacă faceți rezervările din timp, ea devine accesibilă. Iar efortul este pe deplin justificat. Luăm la pas New York, săptămâna viitoare, la Jurnal de Bord.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…