Confidenţialitate


Jumătate dintre britanici susțin ieșirea țării din Uniunea Europeană


Jumătate dintre britanici susțin ieșirea țării din Uniunea Europeană

Jumătate dintre britanici susțin ieșirea țării din Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie efectuat în contextul în care premierul David Cameron poartă negocieri cu oficialii europeni pe acest subiect.

Sondajul a fost efectuat de insitututul ICM, iar 50% dintre cetățenii regatului s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării lor din zona comunitară.

Un alt sondaj, efectuat pe 24 noiembrie de Institutul ORB International, arăta că 52 la sută dintre britanici vor ieşirea ţării din UE.

David Cameron  va merge  joi la Bruxelles pentru noi negocieri cu liderii UE pe tema reconfigurării relaţiilor Marii Britanii cu Blocul comunitar.

Premierul britanic  a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. El încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene.

 


Ultimele stiri
Dominic Fritz transmite un avertisment către PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…