Confidenţialitate


Judecătorii de la Instanța Supremă decid dacă o plasează pe Elena Udrea sub control judiciar


Judecătorii de la Instanța Supremă decid dacă o plasează pe Elena Udrea sub control judiciar

La Instanța Supremă, judecătorii ar urma să decidă joi dacă Elena Udrea va fi pusă sub control judiciar. Magistrații judecă contestația DNA la decizia Curții de Apel București de nu o plasa pe Elena Udrea sub control judiciar.

Este vorba de cazul în care a fost condamnată, în primă instanță, la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009.

Prezentă la sediul Instanței Supreme, Elena Udrea spune că nu vrea să părăsească România:

„M-am întors în țară având dosare pe rol, m-am întors în țară special să particip la judecarea acestor dosare, pentru că eu cred că singura soluție să obțin achitările pe care cred că le merit este aceea de a mă prezenta în fața instanței.  Ca dovadă, m-am prezentat, de doi ani de când m-am întors în țară, m-am prezentat la fiecare termen în fiecare din dosarele pe care le am rol.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează