Confidenţialitate


Judecata de joi: Nu dăm și noi o lovitură de stat? (AUDIO)


Judecata de joi: Nu dăm și noi o lovitură de stat? (AUDIO)

Cristian Tudor Popescu: “Comisia Europeană, în Raportul MCV, a transmis guvernării PSD-ALDE 8 solicitări „imperative”, cum buchisește premierul Dăncilă. Vă pun și eu, stimați Europeni FM, 8 întrebări, deloc obligatorii, răspundeți dacă vreți, dacă nu, vedeți-vă de viață liniștiți – cât o să mai puteți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  1. Din cele 8 cerințe cu privire la Justiție, pe care Comisia Europeană le transmite României, rezultă, cât se poate de limpede, că așa-numitul „Statu Paralel” este chiar Uniunea Europeană? Care, potrivit senatorului PSD Șerban Nicolae, ne dă o lovitură de stat mai tare decât cea din 10 august?
  2. Dacă da, poporul român fiind deci cetățean al Statului Paralel Brucsel, neîndeplinirea acestor solicitări ferme este corect să ducă la sancționarea României?
  3. Nu dăm și noi o lovitură de stat Uniunii Europene, trimițându-i guvernul Dăncilă la președinție?
  4. Credeți că Dragnea, Tăriceanu și asociații vor accepta implementarea Octologului european? Sau vor exclude UE din România, așa cum sunt excluși „puciștii” din PSD?
  5. Cum v-ați simți, ca români neparaleli și neeuropeni, într-o Românie trimisă în ogradă sau în stradă de UE?
  6. Bulgariei i se va ridica supravegherea MCV, României nu. Suntem mai deștepți, sau mai proști decât bulgarii?
  7. Primăria sector 1 a vrut să-i premieze pe elevii cu nota 10 la bac și pe olimpicii internaționali. Au venit părinții să ia diplomele, căci tinerii sclipitori plecaseră deja, cu toții, să-și continue studiile în Vest.

Sunteți de părere că primul efect al Raportului MCV și al calificării lui de către PSD ca atentat la suveranitatea națională va fi accelerarea exodului început înainte de 1989, părăsirea României de către români?

  1. Gestul cu degetele mijlocii, digitus impudicus, cum ziceau strămoșii noștri romani, făcut de domnul deputat PSD Iordache înseamnă că, după ce a luat … UE PSD, vicepreședintele Camerei a dat acum …UE UE?

Cine credeți că vine la rând în această leapșă pe furate?”


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează