Confidenţialitate


Judecata de Joi: ÎPC Vela și Ciolacu, oul lui Cîmpeanu și Îngereasa


Judecata de Joi: ÎPC Vela și Ciolacu, oul lui Cîmpeanu și Îngereasa

●Doamna doctor de la Maglavit, zisă și Îngereasa, aplică poporului român un tratament foarte bun, cu care îl curăță de maglavite. Cei care cred în rețeta dumnezeiască a Îngeresei și în predica ei despre oxigenul care îi omoară pe cei aflați în insuficiență respiratorie, drept care trebuie înlocuit cu mersul pe jos, nu se duc la spital decât când încep să horcăie. Iar acolo, refuză masca de oxigen și mor în 15 minute.

Trăim într-o țară liberă, prin urmare e dreptul inalienabil al lor, al maglavitelor, să și decedeze la liber.

●Biv vel aga Vela, fostul ministru de Interne, a fost surprins tologit la o masă, pe-o terasă, cu 4 comeseni. Tuscinci respirau liber, n-aveau măști nici pe gușă. Întrebat ce-a fost asta, ÎnaltPreaCucernicul Vela, omul lui Dumnezeu, a zis că avea cerul deasupra. În imaginile Digi 24 se vede limpede că tavanul stabilamentului era cât se poate de tras peste.

De ce s-a dus ÎPC Vela, cu inșii respectivi, la cârciumă, când infectările și morții urcă în salt? E senator, nu putea să-i cheme la biroul pe care i-l plătim la Senat? Și de ce, când e prins în flagrant delict de zădărnicire a combaterii bolilor, încearcă să ne prostească în față?

E simplu – pentru că marele bărbat politic nutrește un dispreț curat și profund pentru populime.

●Institutul Revoluției, adică strânsura de escroci, impostori și criminali avându-l în frunte pe Ion Iliescu, judecat pentru omor în masă în decembrie `89, nu poate fi desființat pentru că nu vor fârtații lor din Curtea Constituțională. Frăția Organelor merge strună.

●Într-un clasament al prostiei omenești de-a lungul timpului, Oul lui Columb și tăierea Nodului Gordian ocupă locuri fruntașe. Pentru că a strivi fundul oului ca să stea vertical pe masă și a tăia nodul, în loc să-l dezlegi, înseamnă să rezolvi problema arzând foaia pe care era scrisă. Prin urmare, intră în top și „poluția” ministrului Educației, de a prelungi vacanța de primăvară cu 3 săptămâni. Adică, dacă școala online nu era bună, soluția e să anulezi școala de tot. Deficitul educațional deja înfiorător de mare acumulat într-un an îl reduci, carevasăzică, suprimând școala 3 săptămâni, în condițiile în care nu se declară carantină totală.

Ucazul a fost anunțat fără niciun fel de consultare cu asociațiile de părinți și de elevi. Acum, confruntat cu reacțiile masive de respingere, Cîmpeanu o cotește jalnic, pretinzând că „a creat o dezbatere”. Reușește astfel să-l concureze cu succes pe ministrul Sănătății în proba „schimonoseli de imagine”.

●Alt preacucernic înalt, dl Ciolacu, trâmbițează că el va răzbate la biserică de Paște, chiar cu prețul amenzii. I-aș propune, ca variantă pentru noaptea de Înviere, să se ducă, însoțit de un preot, într-o secție ATI covid.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează