Judecata de joi: Eminesciana (AUDIO)

Cristian Tudor Popescu: “Sunt jandarmi, băieți de suflet ai lui Dragnea, caftangii

Vin să-nvingă-n luptă dreaptă pe femei și pe copii

Niciun gând nu le străpunge capul lor de plastic tare

Scriu adânc, cu bastonașe, și mereu după dictare

Că jandarm nu e acela ce n-a zis o poezie…

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Până aici am ajuns cu oda „eminesciană” pe care voiam s-o închin arnăuților ministerului de Interne – şi m-am oprit. Neavând cască de protecție, un gând mi-a trecut prin scăfârlie: râsul nostru, oare, nu e, de fapt, o pavăză pentru brute? Toate parodiile și ironiile apărute pe net după ce Jandarmeria a postat clipul cu cele două cârlance ș-un plăvan în uniforme, ieșiți la șpațir într-un codru înzăpădit, purtând câte-o cană de ceai în mână, nu cumva stabilesc o familiaritate veselă cu cei ce se pot transforma oricând în criminali cu acoperire politică?

Cănile de ceai, ținute, absurd, în mână în mijlocul pădurii pustii, înlocuiesc bastoanele, recipientele cu gaz lacrimogen și tunurile cu apă, ca să sugereze pășnicia naturală a jandarmilor.

Mai mult, cântarea leșioasă despre „Poetul Nepereche”, în care „ales cu” rimează briantin cu „Emines cu”, vrea să dezvăluie rezervele de lirism din sufletele jandarmilor. Însă păcătos gândul meu s-a dus spre o altă secvență cu cântec, din Portocala mecanică a lui Stanley Kubrick, în care tartorul bătăușilor, Alex DeLarge, îi cară bocanci în cap și în coaste unui bătrân căzut la pământ, și fredonează, aidoma lui Gene Kelly în vreme ce șuta prin bălți:

I`m singin` în the rain (geamăt), Just singin` in the rain (urlet de durere), What a glorious feeling, I`m happy again (plâns în hohote al moșului).

PSD este un partid întemeiat pe violență și crimă. Părinții lui fondatori, în frunte cu Ion Iliescu, au provocat uciderea a aproape 1000 de oameni după 22 decembrie 1989, ca să se legitimeze la putere. Istoria acestui partid e marcată de izbucniri violente, abia reținute: mineriadele, intenția de a scoate tancuri pe stradă după ce au pierdut alegerile în 1996, săltatul opozanților de la domiciliu sub Adrian Năstase, atacul din 10 august al jandarmilor asupra manifestanților pașnici, bătrânilor, femeilor și copiilor. Deputatul Rădulescu Mitralieră exprimă dorința nemărturisită a celor mai mulți pesediști: orice formă de opoziție trebuie călcată în picioare, distrusă, pentru ca Partidul să fie, așa cum e normal, Unicul stăpân al României.

Dacă se va ajunge din nou la ieșirea în stradă ca ultimă formă de protest la asaltul PSD asupra instituțiilor pe care încă nu le controlează, agresiunea  jandarmilor va fi și mai dură decât cea din 10 august: mulți manifestanți vor fi arestați, răniți, băgați în spital sau mai rău. Dăncilă a pregătit deja terenul prin întrebarea pusă cu arțag la Strasbourg: adică de ce în Franța se poate, și la noi nu?

Iar în caz că va fi încălecat între timp de partidul Dragnea, SRI va deveni cu adevărat Securitatea – cei mai implicați și mai vocali dintre rezistenți nici n-or să mai ajungă în Piață, deoarece vor fi urmăriți și trimiși în arest din timp.

Iată de ce nu-mi vine să mai exersez ironia cu Jandarmeria…

P.S.

Totuşi, frustrat fiind de faptul că nu mi-am terminat oda cu care am început, vreau să-i spun așa-numitului profesor de matematică Breaz – ministrul Culturii, de părere că Eminescu e cel mai mare poet care l-a dat România, drept care știe din el un vers, din Luceafărul, și nici ăla bine – cum sună, de fapt, strofa respectivă în variantă brează:

Cobori în jos, nea Cerc Pătrat,

Alunecând pe-o rază

Pătrunde-n grajd, mănâncă… fân

Și fă o căcărează.”