Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Maigret, Mascaronul și Frăția Organelor


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Maigret, Mascaronul și Frăția Organelor

Ce înțeleg, atât cât mă ajută capul, din declarațiile comisarului-șef de poliție Maigret Gheorghe și șefului de mascați, mascaronul Scurtu:

– Vinovat pentru crimele de la Onești este unul dintre morți, care a dat cu picioarele în agresor și l-a supărat. Prin urmare, familia muncitorului ucis va trebui să plătească despăgubiri pentru lovirea și stresarea ucigașului aflat în execițiul funcțiunii.

– Care ucigaș, a fost foarte cooperant, cooperarea mergea strună de câteva ore și ar fi mers tot așa, dacă nu își băga picioarele victima. După ce se va vindeca, măcelarul și polițiștii vor fi premiați pentru asta într-un cadru festiv.

– Mascații nu au putut să treacă de ușa apartamentului pentru că era încuiată. Și, pe deasupra, caz grav, mai era și o scară proptită în ea. Mascaronul Scurtu zice că „3 oameni solizi n-au putut s-o dea jos”. Poate era bine să cheme vreo 20 de oameni solizi, să pună umărul. Căci, știm bine că, în localitatea Onești, din considerente de poluare fonică, sunt interzise miniîncărcăturile explozive pentru aruncat în aer uși.

– Despre folosirea unui lunetist, Scurtu zice că a fost unul, plasat în blocul de vizavi, dar n-a văzut bine în apartament, din cauza unui copac. Firește, nu-i putem cere omului cu pușca să caute alt unghi de tragere, dar, uăă, nu s-ar fi putut tăia copacul? Și când agresorul a ieșit pe balcon cu victimele, agitând cuțitul și amenințând, ce bârnă mai avea în ochi lunetistul?

– Faptul că Poliția și mascații au reușit doi morți, deși n-au avut la dispoziție decât un bătrân înarmat până-n dinți cu un cuțit, e fără îndoială un succes. Dar organele noastre de intervenție așteaptă o ocazie mai deosebită, vreo sută de oameni ținuți ostatici de un comando terorist, ca să ne arate cu adevărat ce pot.

Premierul Cîțu, nu știu ce l-o fi apucat, vorbește de „eșecul operațiunii de la Onești” și de „pedepsirea rapidă a vinovaților”. Hai s-o vedem și p-asta. Deocamdată, alți forțoși ai legii, conducătorii represiunii din 10 august 2018, adică numiții Cucoș, Sindile și Chirică, au fost puși la scuteală de către Tribunalul București, prin închiderea pur și simplu a dosarului. Acest gest de solidaritate a puterii judecătorești cu Jandarmeria care, din ordin politic, a atacat violent manifestanții pașnici, arată persistența Frăției Organelor, datând din ceaușism, îndreptată împotriva cetățenilor nevinovați.

Dar faptul că tot o instanță din această țară a lăsat-o în libertate pe antropoida care s-a urcat la volan cu capul umflat de rom și a omorât două fete în cartierul Andronache, ce paștele și grijania mă-sii mai arată?

45 de studenți la Drept în anul I au fost exmatriculați după ce s-a descoperit că puseseră pe picioare, pe internet, un grup infracțional pentru fraudarea examenelor. Magistrații care iau hotărâri ca mai sus se numără probabil printre cei, mult mai mulți, care de-a lungul anilor au scăpat neprinși la furat încă de pe băncile facultății.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: „Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri”/ „Are toată susținerea noastră și a premierului să continue reformele pe…

Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată de Senat

Buzoianu: „Aceasta nu este o moțiune simplă, este o moțiune bambilici, care a fost cerută de PSD”/ „Nu…

CSM anunță consultări cu judecătorii după dezvăluirile documentarului Recorder | AUDIO

Spitalul Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași ar putea relua internările săptămâna viitoare. Managerul interimar: „Mâine îi…

Avocatul Nicoleta Popescu, despre decizia CEDO în cazul fostului judecător Cristi Danileț: „Curtea a oferit astăzi un instrument…

Academia Europa FM. Ce vor învăța elevii de liceu la limba română? Invitat este scriitorul Radu Vancu

Peste 14% dintre tinerii din UE au abandonat educația sau formarea profesională cel puțin o dată în timpul…

Concluziile anchetei interne la clinica din Capitală unde a murit o fetiță de doi ani: Cabinetul funcționa fără…

Brașov: Au fost puse în funcțiune tunurile cu zăpadă artificială în Masivul Postăvarul | VIDEO