Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Estimp


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Estimp

Oricât de greu de înghițit ar fi această constatare, rațiunea mă obligă s-o enunț: procentul uriaș de nevaccinați este pe măsura primitivismului actualului popor român. A ignoranței și iraționalității de care sunt stăpâniți aproape trei sferturi dintre noi, mulți cadre medicale și didactice. 

„Guvernul n-a făcut ce trebuie ca românii să se vaccineze” nu e decât o frază bombastică în caftul politic. Ce dracu să facă? Să le dea mici, bere, fasole cu ciolan, mai multe tombole și loterii? Să-i scarpine pe burtă? Atât guvernul Orban cât și guvernul Cîțu au comis tâmpenii cât cuprinde. Dar nu asta. 

S-au adus vaccinuri suficiente pentru de câteva ori populația României. Toți specialiștii de vârf în boli infecțioase și medicină de urgență au explicat la televizor, de am ajuns eu doctor ascultându-i, de ce e vital vaccinul anticovid. Zeci de mii de oameni nevaccinați au murit și mor în chinuri, în fiecare zi. A refuza vaccinul în aceste condiții e un gest care ține de joasa calitate umană a individului. 

Și nici nu se mai poate face mare lucru acum. Nu rămâne decât să moară în toamna și iarna asta încă niște oameni, mulți, după care pandemia se va domoli prin imunizarea noastră, așa cum merităm: ca turmă. 

Când scriu aceste rânduri, ministrul interimar al Educației anunță ceva și mai sumbru: în urma unei testări prin chestionare a intenției de vaccinare în rândul elevilor, 7,5% au răspuns DA, 15% sunt indeciși, iar 77,5%, adică 224.000 de elevi, NU. Răspuns – NU. Estimp, numărul de infectați, de internați ATI, de morți bat toate recordurile. Estimp, elevii se contaminează cu miile, 4.500 în ultima săptămână, mor copii și adolescenți. 

Chestionarele au fost completate de părinți. Ei au hotărât, deși există elevi mai informați și mai conștienți decât genitorii lor, care ar fi vrut să se vaccineze. Acești adulți le injectează în cap copiilor un virus mai periculos decât corona, de care nu vor scăpa toată viața.

Estimp, primarul Iașiului anunță că năvala pelerinilor la moaștele Sf. Parascheva va fi primită cu brațele deschise, fără certificat verde, fără carantină de noapte. „Ca să nu fim ipocriți”, zice liberalul pesedist Chirica. 

Estimp, formațiunea tumorală AUR crește.

Cristian Tudor Popescu, la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

 


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează