Confidenţialitate


Joe Biden: Am stabilit cu Xi Jinping că utilizarea unor arme nucleare este total inacceptabilă | VIDEO


Joe Biden: Am stabilit cu Xi Jinping că utilizarea unor arme nucleare este total inacceptabilă | VIDEO

Președintele Statelor Unite ale Americii a susținut o conferință de presă după întâlnirea pe care a avut-o cu Xi Jinping, președintele chinez în Bali – Indonezia. Joe Biden și-a început discursul cu mențiuni referitoare la politica internă și la succesul democraților în alegerile de la mijlocul mandatului, menționând că „voința poporului prevalează”, iar poporul american este definit de democrație. Apoi a vorbit despre relația dintre Statele Unite ale Americii și China și a făcut și remarci cu privire la războiul din Ucraina.

Președintele Statelor Unite ale Americii, despre întâlnirea cu Xi Jinping: „Vom concura viguros, dar nu caut conflicte”

Cât despre discuția pe care avut-o cu președintele chinez, Joe Biden a spus în cadrul conferinței de presă de la Bali că aceasta a fost „o conversație deschisă și onestă despre intențiile și prioritățile noastre”.

Joe Biden a adăugat că vrea să gestioneze responsabil situația dintre cele două națiuni.

„Am avut o conversație deschisă și sinceră despre intențiile și prioritățile noastre. A fost clar – el a fost clar și eu am fost clar că vom apăra interesele și valorile americane, vom promova drepturile universale ale omului și vom ține piept ordinii internaționale și vom lucra în pas cu aliații și partenerii noștri”, a spus Joe Biden în cadrul conferinței de presă de la Bali.

„Vom concura viguros, dar nu caut conflicte. Am de gând să gestionez competiția lui în mod responsabil”, a adăugat președintele Statelor Unite ale Americii.

Biden a reiterat că secretarul de stat Antony Blinken se va deplasa în China pentru întâlniri de monitorizare.

Joe Biden, remarci referitoare la situația din Ucraina

În privința situației din țara agresată de regimul de la Kremlin, Joe Biden a spus că împreună cu liderul chinez au „reafirmat convingerea comună” că utilizarea unor arme nucleare este „total inacceptabilă”.

Sursa foto: Captură foto – YouTube / The White House

Citește și: Armata Ucrainei a recucerit zeci de așezări din sudul țării. În retragerea lor, rușii lasă în urmă distrugeri și mii de mine și bombe


Ultimele stiri
SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează