Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea în zonă.
Tot ieri, Victor Ponta a recitat primele două versuri ale imnului național.
Agenţia Mediafax a obţinut, ieri, un proiect care avansează scenariul unor cote progresive.
Partida începe la ora 21,45.
Băiatului, în vârstă de 14 ani, i s-a făcut rău la finalul cursurilor.
Un bărbat a fost rănit.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea a fost de 3,2%.
Au fost consemnate două trimestre consecutive de creştere economică.
Astăzi expiră termenul din acordul de livrare a primei nave Mistral.
Cei care sar peste micul dejun se vor îngrășa, iar câștigul în greutate este unul dintre principalii factori de risc…
'Micii tricolori' au jucat meciul amical la Belgrad