Confidenţialitate


JOCUL VIETII ȘI AL MORȚII cu HORAȚIU MĂLĂELE – avanpremiera și premiera la TEATRUL DE PE LIPSCANI pe 5 și 6 februarie


Pe 5 februarie (avanpremieră) şi pe 6 februarie (premieră) la Sala Mare, au loc primele reprezentaţii ale spectacolului ‘Jocul vieţii şi al morţii’, de Horia Lovinescu, în regia lui Horaţiu Mălăele, scenografia Mariei Miu şi muzica lui Răzvan Diaconu. Veţi avea ocazia de a îl admira pe actor şi în rolul principal, al Tatălui, alături de o distribuţie tânără: Pavel Ulici, Bogdan Mălăele, Mihai Stănescu, Lari Giorgescu, Crina Semciuc, Ada Condeescu.

‘Jocul vieţii şi al morţii’ reprezintă lumea după apocalipsă. Pustiul este desăvârşit şi singurătatea supravieţuitorilor, absolută. De aici, poate efectul mitologic al dramei şi rezonanţa ei filozofică. Parabola porneşte de la legenda biblică a fratricidului filtrată prin viziunea lui Dostoievski şi extinsă asupra relaţiilor dintre tată şi fii săi. Tatăl are bufoneria tragică a lui Feodor Karamazov iar Cain şi Abel nu sunt doar copii ale personajelor biblice ci, pe dublă filieră, prelucrări ale personajelor Dmitri şi Alioşa din Fraţii Karamazov. Evident, Cain şi Abel au devenit arhetipuri reprezentând în această calitate răul şi binele, urâtul-frumosul, în fine, dionisiacul-apolinicul în termenii lui Lucian Blaga. Lovinescu nu modifică datele mitului biblic.

Tatăl, un posibil Adam alungat din Rai, îşi duce existenţa într-un nesfârşit deşert de cenuşă, alături de fiul său, Abel şi de Ana – cea care, mai târziu, va duce mai departe seminţia Omului. Sosirea lui Cain va reuşi să dea peste cap viaţa aparent liniştită şi monotonă din vastul deşert de cenuşă? ‘Jocul vieţii şi al morţii’ este un text profund, cu implicaţii filosofice şi, de ce nu, chiar sociale?! Cu toate că piesa lui Lovinescu este impregnată puternic de un dramatism sfâşietor, spectacolul poartă amprenta inconfundabilă a geniului lui Horaţiu Mălăele îşi face puternic simţită prezenţa.

Biletele pentru spectacolele de pe 5 februarie (avanpremieră) şi 6 februarie (premieră) sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani (str. Lipscani nr. 53) şi online, pe www.bilete.ro.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează