Confidenţialitate


Jean Todt, reales în funcția de președinte al federației internaționale de automobilism


Jean Todt, reales în funcția de președinte al federației internaționale de automobilism

Oficialul francez a cîștigat astfel un al treilea și ultim mandat de patru ani în fruntea forului mondial. La fel ca la precedentele alegeri FIA de la Paris, Todt nu a avut niciun contracandidat.

În vîrstă de 72 de ani, Jean Todt a contribuit în timpul primelor sale mandate la relansarea Campionatul Mondial de anduranță, care suferea după retragerile mărcilor Porsche și Audi, și a susținut crearea unui campionat de Formule E. Competiția rezervată monoposturilor sută la sută electrice înregistrează o creștere de popularitate în ultima perioadă.

Francezul a validat totodată achiziționarea drepturilor comerciale din Formula 1 de către grupul american Liberty Media, care de la începutul acestui an încearcă să dea un nou “suflu” Marelui Circ.


Ultimele stiri
Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor efectua o vizită de stat în SUA la sfârșitul lunii…

Criza petrolului se va resimți mai acut în Europa în luna aprilie, avertizează directorul Agenției Internaționale pentru Energie 

Ceremoniile de la Biserica Sfântului Mormânt se vor desfășura cu ușile închise de Paște | AUDIO

ANAF verifică dispariția a 200 de mașini de lux din depozitele de bunuri confiscate | AUDIO

Gărzile Revoluționare din Iran amenință că vor ataca peste 15 corporații americane cu sedii în Orientul Mijlociu |…

Dosarul DNA privind șpăgile de sute de mii de euro la Autoritatea Rutieră. Sorin Grindeanu: Numele meu nu…

Războiul din Iran afectează și industria cosmeticelor. Costurile materiilor prime și transportului, în creștere | AUDIO

Țigările se scumpesc după ce acciza a fost majorată cu peste 7% | AUDIO

Românii își doresc produse tradiționale de Paște: cât costă mielul, pasca și cozonacul în magazine și patiserii |…

Toate cărțile, jocurile și materialele auxiliare pentru grădiniță și clasa zero ar urma să fie gratuite, prevede o…