Confidenţialitate


Jaf la primăria unei comune din Iași. Hoții au furat 11.000 de lei


Jaf la primăria unei comune din Iași. Hoții au furat 11.000 de lei

Jaf la primăria comunei Popricani din judeţul Iaşi. Sediul primăriei a fost spart de persoane încă neidentificate, care au reuşit să fugă cu un seif de 100 de kilograme în care erau 3.000 de lei, încasări din taxe și impozite.

Mai mult, hoții au furat şi 8.000 de lei dintr-un sertar. Banii erau pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap.

Polițiștii au fost sesizați de jaf luni dimineață, după ce angajații primăriei au găsit uşile de la intrare și de la casieria aflată la parter vandalizate.

”Polițiștii au fost sesizați, luni dimineața, cu privire la faptul că din sediul Primăriei s-ar fi sustras seiful, cât și o sumă de bani. În seif s-ar fi aflat aproximativ 3.000 de lei. De asemenea, într-un sertar s-ar mai fi aflat 8.000 de lei. Și această sumă ar fi fost sustrasă. Sediul Primăriei nu era prevăzut cu pază. Existau camere de luat vederi, au fost ridicate imaginile și se prelucrează. Continuăm cercetările în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, citată de Mediafax.

Înainte de comiterea jafului, hoții au reușit să întrerupă alimentarea cu energie electrică a primăriei.

Mai mult, angajații primăriei ar fi uitat să activeze alarma vineri, când au plecat de la serviciu, astfel că aceasta nu s-a declanșat atunci când au ajuns hoții.

 

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru furt calificat.


Ultimele stiri
Diana Buzoianu, precizări despre programul Casa Verde Baterii: „Dacă toată lumea își face treaba corect, într-un an am…

Alegeri regionale în Germania. Partidul Die Linke câștigă la Berlin, iar AfD obține peste 38% în Pomerania Occidentală.…

DIICOT explică schema de înșelăciune în care ar fi fost implicat Călin Georgescu. Un om de afaceri ar…

Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „PSD a decis azi să nu voteze Guvernul Bolojan 2.0”

România în Direct. Dosarul Georgescu. Contează în formarea guvernului? | AUDIO

(P) Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Susținători ai lui Călin Georgescu, mobilizați pe Telegram după ce acesta a fost ridicat de DIICOT | AUDIO

Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO

Suceava: Percheziții DNA în mai multe puncte vamale. Suspiciuni de corupție în legătură cu trecerea unor bunuri din…

Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează