Confidenţialitate


UE schimbă regulile pentru ambalaje în trei etape. Ce se modifică din 2026 până în 2030 | AUDIO


UE schimbă regulile pentru ambalaje în trei etape. Ce se modifică din 2026 până în 2030 | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Ambalajele folosite în Uniunea Europeană vor fi clasificate în trei categorii. Se va face o distincție între categoria A și C – adică între ambalajele care pot fi ușor reciclate și cele care pot fi recilate doar parțial. Producătorii de ambalaje care se reciclează mai greu vor plăti taxe mai mari, spun oficialii europeni. Regulamentul european se aplică în trepte, de la 12 august 2026.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ambalajele vor fi împărțite în trei categorii principale. Clasa A: Grad ridicat de reciclabilitate, cu cel puțin 95% din greutate compatibilă cu fluxurile de reciclare. Clasa B: Grad mediu spre ridicat – 80% și 95% . Și Clasa C: Grad minim acceptat – 70% și 80%.

Aplicarea Regulamentului începe din 12 august 2026 și presupune mai multe etape pe parcursul următorilor ani – arată PWC – compania de consultanță Price Waterhouse Coopers.

Companiile din domeniu trebuie să se înscrie în Registrul național al producătorilor de ambalaje fără de care nu poate vinde legal ambalaje.

Următoarea fază, anul 2028. Din februarie 2028, pliculețele de ceai/cafea, monodozele destinate sistemelor de preparare (capsule de cafea din plastic) și etichetele adezive aplicate direct pe fructe și legume trebuie să fie obligatoriu compostabile – adică să se poată descompune complet în sol și să devină îngrășământ.

Din august 2028, toate ambalajele introduse pe piață trebuie să poarte o etichetă armonizată la nivelul Uniunii, bazată pe pictograme, care să indice clar compoziția materialului pentru a facilita sortarea corectă de către consumatori. Recipientele de colectare din magazine și spații publice vor trebui să poarte aceleași pictograme.

A treia fază: 1 ianuarie 2030, când toate ambalajele trebuie proiectate conform noilor criterii de reciclare. Trebuie să se încadreze în clasele de performanță A, B sau C. Ambalajele din clasa D (nereciclabile tehnic) nu mai pot fi introduse pe piață.

Tot din 2030, se introduce un prag de conținut minim de plastic reciclat. Partea de plastic din ambalaje trebuie să conțină un procent minim de plastic reciclat post-consum (30% pentru sticlele PET, 10% pentru ambalaje sensibile la contact non-PET, 35% pentru alte ambalaje din plastic.

Anul 2030 va însemna și interzicerea ambalajelor din plastic de unică folosință. Se interzic foliile și caserolele de plastic pentru fructe și legume proaspete sub 1,5 kg. Se interzic ambalajele de unică folosință (farfurii, pahare, tăvi) în restaurante și cafenele (HORECA) pentru consumul la fața locului. Se interzic ambalajele miniaturale în hoteluri (sticle de șampon, gel de duș sau loțiuni sub 50 ml).


Ultimele stiri
Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…

Sibiu: 19 unități din 16 localități participă în această seară la ”Noaptea Muzeelor la Sate”

Muzeul Castelul Corvinilor este pentru două zile scena Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, un eveniment la care participă…

MAE: Doi români decedaţi în incendiul din 21 august în oraşul elveţian Thusis

Bolojan, despre implicarea Cristinei Trăilă în dosarul lui Fănel Bogos: „Din punctul meu de vedere, doamna Trăilă este…

Poliția din Berlin nu reușește să ocupe toate locurile scoase la concurs. 40% dintre candidați pică testul de…

Acciza la motorină, redusă cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează