Confidenţialitate


Italia extinde măsurile de protecție la nivelul întregii țări


Italia extinde măsurile de protecție la nivelul întregii țări

Întreaga Italie a intrat în carantină, de luni seară.

Cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani au fost anunțate în urmă cu puțin timp de autoritățile din Italia, pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus.

Aproape toate activităţile publice au fost interzise, iar deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat premierul Conte, într-o conferință de presă, luni seara.

„Numerele ne spun că avem o creștere importantă a infecțiilor, a persoanelor spitalizate în terapie intensivă și subintensivă și, din păcate, și a persoanelor decedate. De aceea, obiceiurile noastre trebuie schimbate. Trebuie să fie schimbate acum.

Am decis imediat să iau măsuri și mai stricte, mai puternice”, a spus Conte.

„Sunt pe cale să semnez o măsură pe care o putem rezuma ca rămân acasă. Nu va mai exista o zonă roșie pe peninsulă. Italia va fi o zonă protejată”.

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 463 de morţi în Italia, iar numărul persoanelor infectate este de 9.172, au anunţat luni seară autorităţile italiene.

Bilanţul actual este de 463 de morţi şi 9.172 de cazuri de infecţii, a declarat luni seară Angelo Borrelli, şeful Serviciului italian de protecţie civilă, citat de publicaţia Il Fatto Quotidiano.

În total, până acum s-au vindecat 724 de persoane.

Italia devine astfel a doua cea mai afectată ţară de epidemia de coronavirus, după China.

Vârsta medie a persoanelor decedate de Covid-19 în Italia este de 81,4 ani, iar peste 60% dintre victime aveau cel puţin alte trei boli cronice, arată un studiu efectuat de Institutul Superior de Sănătate.


Ultimele stiri
Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează