Confidenţialitate


Israelul și Hamas au fost de acord cu prima fază a planului de pace pentru Gaza al lui Donald Trump. „Ostaticii vor fi eliberaţi foarte curând”, susține liderul SUA | AUDIO


Israelul și Hamas au fost de acord cu prima fază a planului de pace pentru Gaza al lui Donald Trump. „Ostaticii vor fi eliberaţi foarte curând”, susține liderul SUA | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Președintele american Donald Trump anunță că Israelul și Hamas au fost de acord cu prima fază a planului său de pace pentru Gaza, în cadrul negocierilor indirecte din Egipt. Premierul israelian Benjamin Netanyahu numește acordul „o zi măreață pentru Israel” și va convoca guvernul astăzi pentru a-l aproba. Hamas a confirmat acordul și face apel la Donald Trump și la țările implicate să constrângă Israelul să respecte pe deplin înțelegerile, relatează BBC. Această primă etapă ar presupune eliberarea ostaticilor. Preşedintele american a spus într-un interviu după anunţarea unui acord de încetare a focului între Hamas şi Israel, că este convins că ostaticii se vor „întoarce luni”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Într-un mesaj pe reţeaua sa Truth Social, preşedintele american a declarat că este „mândru să anunţe că Israelul şi Hamas au fost de acord cu prima fază” a planului său de pace pentru Gaza, în cadrul negocierilor indirecte din Egipt.

Aceasta înseamnă că toţi ostaticii vor fi eliberaţi foarte curând şi că Israelul îşi va retrage trupele pe linia convenită, primii paşi către o pace puternică, durabilă şi eternă”, a scris preşedintele american. Ulterior, liderul de la Casa Albă a spus într-un interviu acordat canalului Fox News că el crede că ostaticii se vor întoarce luni.

Israel și Hamas au confirmat la rândul lor acordul convenit

Înainte de aceste declarații, aseară, la Casa Albă, în timpul unei conferințe Donald Trump a făcut un anunț neașteptat:

„Tocmai am primit un bilet de la secretarul de stat care spune că suntem foarte aproape de o înțelegere în Orientul Mijlociu”, a spus Donald Trump.

„Este o zi mare pentru Israel”, a comentat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care i-a mulţumit lui Donald Trump şi a precizat că azi va convoca o şedinţă a cabinetului pentru „a ratifica acordul”.

La rândul său, Hamas a anunţat că a ajuns la un acord „care prevede sfârşitul războiului din Gaza”.

Qatarul, ţară mediatoare, a confirmat că „s-a ajuns la un acord care include eliberarea ostaticilor israelieni şi a prizonierilor palestinieni. Prin acest acord se va permite şi la intrarea ajutoarelor umanitare”. 

Acordul ar implica și faptul că Israelul se va retrage până la o linie stabilită de comun acord; Un oficial palestinian de rang înalt a declarat pentru BBC că încetarea focului va intra în vigoare imediat după aprobarea de către guvernul israelian.

Deși există speranțe că acest acord ar putea duce la încheierea războiului de doi ani, detalii esențiale trebuie încă discutate, notează BBC.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)