Confidenţialitate


Israelul a anuntat in aceasta dimineata un armistitiu umanitar de 7 ore pe aproape tot teritoriul Fasiei Gaza


Încetarea focului va fi activă între orele 10.00 şi 17.00, cu excepţia părţii situate la est de oraşul Rafah, în sudul enclavei, ‘unde au loc în continuare confruntări şi unde este menţinută prezenţa militară israeliană’, precizează armata.

Anunțul vine după atacul asupra școlii ONU din Gaza, care a avut loc în timp ce armata israeliană își retrăgea parțial trupele din zonă.

În unitatea respectivă erau adăpostiți aproximativ 3.000 de refugiaţi. Este a treia oră în zece zile când o şcoală ONU este lovită în Fâşia Gaza.

Statele Unite s-au declarat ‘consternate’ de noul bombardament asupra școlii și au îndemnat Israelul ‘să facă mai mult’ pentru a evita victimele civile. Departamentul american de Stat a cerut o anchetă rapidă şi completă asupra acestui incident şi a făcut apel către cele două părţi aflate în conflict să protejeze populaţia civilă.

Și Uniunea Europeană a cerut ‘încetarea imediată’ a băii de sânge provocate de operaţiunea militară israeliană în Fâşia Gaza.


Ultimele stiri
Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…

Romgaz va cumpăra combinatul de îngrășăminte Azomureș. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția | AUDIO

București: A fost finalizată evaluarea blocului din Rahova afectat de explozia din 2025. Primăria începe lucrările de punere…

Uniunea Europeană și India pregătesc cel mai mare acord comercial realizat vreodată | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează