Confidenţialitate


ISMB: Mai puțin de jumătate dintre elevii care dau examene naționale au anuțat că vin la pregătire


ISMB: Mai puțin de jumătate dintre elevii care dau examene naționale au anuțat că vin la pregătire

Mai puțin de jumătate dintre elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a care urmează să dea Evaluarea Națională, respectiv examenul de bacalaureat, au anuțat unitățile de învățământ că vor participa la pregătirea pentru cele două testări, anunță Inspectoratul Școlar al Capitalei.
În perioada 2-12 iunie 2020, în unitățile de învățământ din Municipiul București, vor avea loc activități de pregătire a elevilor, în vederea susținerii examenelor naționale.

Pentru organizarea acestor activități, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a comunicat instituțional cu reprezentanții autorităților locale, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, precum și cu directorii unităților de învățământ, care au elaborat proceduri specifice de organizare a activităților educaționale în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

„Până la acest moment, și-au anunțat participarea fizică la activitățile educaționale organizate de unitățile de învățământ: 7.156 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, 882 de profesori care predau discipline de examen în învățământul secundar inferior și 5666 de elevi înscriși în clasele a XII-a Zi și a XIII-a seral/FR, precum și un număr de 1.090 de profesori care predau discipline de examen în învățământul secundar superior”, arată, într-un comunicat, ISMB.

ISMB precizează că, pentru elevii care nu vor participa fizic la activitățile de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale, vor fi organizate activități de pregătire online sau de pregătire alternativă.

La nivelul Capitalei, sunt 16.552 înscriși în clasa a VIII-a, iar în clasele a XII-a și a XIII-a sunt, în total, 16.462 de liceeni.


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)