Confidenţialitate


Irlanda: Doi copii romi, inapoiati familiilor


Cei doi copii – o fetiță de 7 ani și un băiețel de 2 ani – ambii blonzi cu ochi albaștri – au fost luați de lângă părinții lor – din cauza suspiciunilor privind identitatea lor, după cazul ‘îngerului blond din Atena’.

Testele ADN au stabilit însă legăturile de rudenie invocate de părinţi.

Ministrul irlandez al Justiţiei a avertizat asupra riscului unei stigmatizări a comunităţii rome.

Între timp, în Grecia, trei membri ai comunităţii rome suspectaţi de răpirea unui bebeluş au fost arestaţi. Aceștia încercau să înregistreze copilul cu acte false.

Recent, o fetiţa blondă, care răspunde la numele Maria, a fost găsită în timpul unei operaţiuni de rutină a poliţiei într-o tabără de romi din centrul Greciei. Presupușii părinți au fost arestați.


Ultimele stiri
Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar. Purtătorul de cuvânt…

Viorel Cerbu, avizat în unanimitate de CSM pentru conducerea DNA. Blocaj la vot pentru Marius Voineag și Alex…

Aripa istorică a Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” se redeschide la finalul lunii, după un amplu proces de restaurare…

O nouă specie de dinozaur gigantic, descoperită în Brazilia. Dasosaurus ajungea la 20 de metri lungime | AUDIO

Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus 10 ani fără permis de conducere: „Fapta este prescrisă și…

Protest spontan al minerilor la Târgu Jiu: aproape 800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au blocat străzile,…

Prevenția, ignorată de români. Controalele și analizele medicale sunt realizate rar, mai ales înainte de 40 de ani…

Academia Europa FM: Ce obțin profesorii prin boicotul simulărilor pentru Evaluarea Națională? Răspunde Zeno Daniel Sustac, președintele Asociației…

AUR și PSD ar putea vota amendamente pentru modificarea bugetului, transmite Petrișor Peiu: Au existat discuții informale, dar…

Oscar 2026: „One Battle After Another” câștigă. A făcut bugetul mare diferența?