Confidenţialitate


Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului Adelaide International, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova


Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului Adelaide International, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat vineri dimineață în semifinalele turneului Adelaide International. Românca a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova cu 7-5, 6-4.

Irina Begu, locul 32 WTA, a obţinut victoria după mai bine de două ore în faţa adversarei sale.

Veronika Kudermetova a început mai bine şi a condus cu 3-0 în primul set, dar Begu a revenit şi a egalat, 4-4, reuşind să se impună cu 7-5.

Actul secund a fost echilibrat, dar un al doilea break realizat de Irina la 4-4 a făcut în cele din urmă diferenţa, românca încheind cu un as.

Rusoaica de 25 de ani, aflată pe locul 9 WTA, câştigase singura confruntare anterioară, în 2019, în primul tur la Shenzhen.

Begu şi-a asigurat un cec de peste 43.000 de dolari şi 185 de puncte WTA, urmând să joace în semifinale cu belarusa Arina Sabalenka.

Singurul meci direct dintre Begu şi Sabalenka s-a încheiat cu victoria româncei, anul trecut, în turul al doilea la Miami.

Citește și: David Popovici, declarat cel mai bun sportiv din Balcani în 2022 | AUDIO


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…