Confidenţialitate


Iohannis și Cîțu, la prima acţiune de împădurire pe terenuri nisipoase şi degradate din sudul României


Iohannis și Cîțu, la prima acţiune de împădurire pe terenuri nisipoase şi degradate din sudul României

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, la prima acţiune de împădurire pe terenuri nisipoase şi degradate din sudul țării.

Evenimentul este programat, la ora 12.00, în oraşul doljean Dăbuleni.

Acţiunea de plantare pe teren nisipos se desfăşoară în marja Zilei Internaţionale a Pădurilor, tema din acest an fiind Restaurarea Pădurilor.

„Restaurarea şi managementul sustenabil al pădurilor ne ajută să răspundem schimbărilor climatice şi să protejăm biodiversitatea, pădurile adăpostind 80% din biodiversitatea terestră”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Șeful statului va discuta cu autorităţile centrale şi locale prezente la eveniment despre măsurile care vor fi luate pentru a accelera campania de împădurire pe terenuri degradate şi nisipoase, o componentă importantă a Programului Naţional de Împăduriri.

„În contextul schimbărilor climatice, trebuie intensificat efortul de împădurire mai ales în sudul României, în judeţe care au deficit de pădure şi sunt mai expuse la deşertificare”, a adăugat Palatul Cotroceni.

La acțiune vor fi plantaţi peste 3.000 de puieţi de salcâm.

Ministrul Mediului Tanczos Barna va fi prezent, de asemenea, la Dăbuleni.

Campania naţională de împădurire, etapa de primăvară, este finanţată pentru prima dată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În cadrul campaniei naţionale de împădurire din acest an, prin care peste 50 de milioane de puieţi vor fi plantaţi peste tot în ţară, va fi extinsă în nisipurile Olteniei o pădure de aproape 3.500 de ha, potrivit Ministerului Mediului.


Ultimele stiri
Regele Harald al Norvegiei s-a stins din viață, a anunțat Curtea Regală a țării. Acesta avea 89 de…

Floarea de colț: o frumusețe de neatins

Inundații devastatoare în Nepal și China: 362 de morți și peste 1.400 de dispăruți | AUDIO

Nicușor Dan, despre eșecul legii salarizării: Au fost sute de ore de discuții care vor ajuta pentru o…

Navă comercială scufundată în Marea Neagră, în zona României. Toți cei aflați la bord, salvați. Nicușor Dan: „A…

Nicușor Dan, prima reacție după dezvăluirile despre Lucian Pahonțu: Cei care au reprimat Revoluția și Mineriada nu au…

Volodimir Zelenski, după trilaterala de la Chișinău: Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare a…

Bolojan, despre Autostrada Moldovei: 47 de km de autostradă vor fi deschiși circulației luni, între Adjud și Bacău

Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanţelor morţii lui Ratko Mladic

Procedura pentru aprovizionarea cu medicamente va fi simplificată. Măsura vine după ce pacienții oncologici au reclamat lipsa unor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează