Confidenţialitate


Iohannis: CCR, obligată să revizuiască decizia legată de revocarea doamnei Kovesi


Iohannis: CCR, obligată să revizuiască decizia legată de revocarea doamnei Kovesi

Klaus Iohannis a avut, marți, prima reacție cu privire la decizia CEDO în cazul Laurei Codruța Kovesi.

Președintele spune că decizia Curții nu poate rămâne fără consecințe, iar credibilitatea CCR este zdruncinată.

Șeful statului mai adaugă faptul că CCR este astfel obligată să “revizuiască nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi, dar și deciziile luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice”.

Principalele declarații ale președintelui: 

  • Astăzi, CEDO a decis că doamnei Kovesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei CCR de revocare a sa din funcția de procuro șef al DNA. Accesul liber la justiție și libertatea de exprimare sunt esențiale pentru o societate democratică.
  • Sfidând toate argumentele invocate la vremea respectivă, CCR a decis revocarea sa din funcție la propunerea unui ministru al Justiției de foarte tristă amintire.
  • O asemenea decizie a CEDO nu poate fără rămâne fără consecințe. Credibilitatea CCR, afectată de decizii controversate în ultimii ani, este și mai puternic zdruncinată. CCR face parte din ansamblul autorităților statului român, fiind obligată să respecte Constituția.
  • CCR trebuie să revizuiască nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi, dar și deciziile luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice. Decizia CEDO de azi ne arată cât de necesară e o reformă constituțională. E clar că Parlamentul de azi, dominat de PSD, a dovedit că nu e capabil să ia decizii pentru protejarea cetățenilor

Reamintim, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că revocarea din fruntea DNA a Laurei Codruța Kovesi i-a încălcat acesteia două drepturi fundamentale: la libera exprimare și accesul la justiție.

Actualul șef al Parchetului European a fost demis din fruntea DNA, la 9 iulie 2018, la presiunea guvernării PSD-ALDE și a unei decizii a Curții Constituționale.

Șeful statului a fost nevoit să semneze decretul revocării la acel moment, deși Klaus Iohannis își exprimase anterior susținerea față de Laura Kovesi.

În plângerea la CEDO, aceasta a susținut că a fost eliberată din funcție din cauză că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale inițiate de guvernarea de atunci și care, în opinia sa, au afectat sistemul judiciar.

În plus, a spus Laura Kovesi, decizia CCR nu a putut fi contestată.

CEDO a concluzionat că s-a încălcat, astfel, accesul la justiție.

În proces, Laura Kovesi nu a cerut despăgubiri din partea statului român.

După revocare, fosta șefă DNA s-a înscris în cursa pentru conducerea primului parchet european, competiție pe care a câștigat-o în septembrie 2019.

Știrea se actualizează


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…