Confidenţialitate


Iohannis, la un dineu găzduit de Macron pe tema situaţiei de securitate din Sahel


Iohannis, la un dineu găzduit de Macron pe tema situaţiei de securitate din Sahel

La invitaţia omologului său francez, Emmanuel Macron, preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri, la Paris, la un dineu de lucru informal privind situaţia de securitate din Sahel.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul reuniunii de la Paris, ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali angajaţi în lupta împotriva grupărilor teroriste vor discuta despre evoluţiile politice şi militare/de securitate din teren, reconfirmând voinţa de a-şi continua parteneriatul pe termen lung pentru a face faţă împreună tuturor provocărilor reprezentate de ameninţarea teroristă, în beneficiul securităţii europene, dar şi al securităţii cetăţenilor din statele saheliene, inclusiv prin noi forme de angajament.

“Preşedintele Klaus Iohannis va reitera cu acest prilej angajamentul ferm al României pentru securitatea regiunii Sahel, materializat prin participarea ţării noastre la misiunile UE şi ONU din regiune, respectiv prin decizia de a lua parte la Forţa Takuba, reuniunea urmând să dezbată viitorul acestei misiuni în contextul recentelor evoluţii securitare din Sahel”, informează sursa citată.

Palatul Cotroceni susține că participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană de la Bruxelles, care va avea loc joi şi vineri, se înscrie în seria demersurilor întreprinse de statul român pentru creşterea profilului în plan global, în mod special prin mai buna valorificare a relaţiilor în plan bilateral şi multilateral cu ţările de pe continentul african, precum şi pentru evidenţierea contribuţiei ţării noastre la dezvoltarea şi securitatea continentului african, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

“În cadrul lucrărilor Summitului, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia eforturile constante ale României în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune UE-UA, axate pe pace, securitate şi bună guvernare; sprijinirea sectorului privat şi integrarea economică; dezvoltarea economică sustenabilă prin educaţie, cultură şi formare profesională; finanţare pentru creştere economică şi durabilă; schimbări climatice şi tranziţia energetică; sisteme de sănătate şi producţia de vaccinuri”, arată sursa citată.

Conform sursei citate, participarea României la Summit, la cel mai înalt nivel, contribuie la revitalizarea legăturilor tradiţionale ale ţării noastre cu statele africane, în scopul identificării de noi oportunităţi reciproc benefice, precum şi la reconsolidarea profilului României de donator de asistenţă pentru dezvoltare, mai ales în domeniul educaţional.

Summitul UE – UA din acest an reprezintă un moment de referinţă pentru relaţiile dintre cele două continente, prin transformarea parteneriatului dintre cele două organizaţii într-un format bazat pe egalitate şi responsabilitate, eficient, dinamic şi inovativ, menit să asigure promovarea priorităţilor comune.

În marja participării la Summitul UE – Uniunea Africană, şeful statului va avea şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.


Ultimele stiri
Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan, așteptat să facă o nouă nominalizare în această…

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează