Confidenţialitate


Iohannis își nuanțează declarația care stârnit controverse: Am vrut să atrag atenția asupra pericolului manipulării | AUDIO


Iohannis își nuanțează declarația care stârnit controverse: Am vrut să atrag atenția asupra pericolului manipulării | AUDIO

Șeful statului și-a nuanțat, joi seara, o declarație care a stârnit controverse și despre care, spune el, a fost scoasă din context.

“În fața unei boli, ori ești precaut, ori ești prost. Una din două”, a spus Klaus Iohannis într-un dialog cu jurnaliștii.

Ulterior, președintele a ținut să precizeze că nu a dorit să jignească.

“Dacă cineva s-a simțit lezat de afirmația mea, îmi cer scuze public. Nu m-am referit nici la persoane care sunt pacienți sau posibili pacienți, nu m-am referit nici la persoane care nu au informație. Am vrut să atrag atenția asupra pericolului manipulării. În discție era vorba despre cei care cunosc datele despre epidemie și mie mi se pare inadmisibil ca o persoană care cunoaște datele problemei să încerce să ducă acțiunile și îngrijorările oamenilor în ridicol. Nu pot să accept ca în România (…) unde avem peste 1.300 de persoane decedate de COVID-19, să umble unii prin spațiul public și să afirme că au fost ascunse cifrele (…) Important este să nu dăm crezare informațiilor false, manipulărilor (…) În fiecare zi se dau toate informatiile publice și nu se dau altele în afară de cele de la ora 13.00, prin comunicate de presă. Încă o dată, îmi cer scuze, nu am vrut să lezez pe nimeni”, a insistat Klaus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate

Americanii, îngrijorați de riscurile inteligenței artificiale. 86% susțin introducerea unor reguli mai stricte pentru companiile de AI

Arad: Ce cred oamenii despre pașii pe care ar trebui să-i facă președintele Nicușor Dan după respingerea Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează