Confidenţialitate


Iohannis: Actualul sistem de învățământ îi minte pe elevi și pe părinți


Iohannis: Actualul sistem de învățământ îi minte pe elevi și pe părinți

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că actualul sistem de învăţământ preuniversitar “îi minte pe elevi şi pe părinţi”, astfel că trebuie reconstruit din temelii.

Șeful statului a mai declarat, la deschiderea anului universitar la Timişoara, că sistemul de învăţământ preuniversitar este  neadaptat şi foarte prost orientat.

“Trebuie să dăm o şansă şi celor care nu mor de dragul cărţii, dar vor să înveţe o meserie”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a făcut referire la sistemul de învățământ după ce a fost întrebat de unul dintre studenții de la Universitatea de Vest Timișoara. Klaus Iohannis a precizat că, în România au rămas foarte puține licee cu profil tehnic, iar absolvenții liceelor teoretice nu prea fac față examenului de bacalaureat.

 

 

Klaus Iohannis a precizat că, uneori, copiii ştiu ce ar vrea să înveţe să facă, însă părinţii le cer să meargă la un liceu teoretic pentru a obţine diploma de bacalaureat.

”Viaţa nu se clădeşte pe o diplomă, ci pe abilităţi şi pe ceea ce înveţi să faci”, a mai spus preşedintele.


Ultimele stiri
Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…